Acest băiat a decis să facă un experiment mai puţin obişnuit, iar rezultatele l-au lăsat cu gura căscată; nu se aştepta la aşa ceva! Deoarece nu reuşea să se hidrateze suficient de bine aproape niciodată, el a hotărât să bea 4 litri de apă în fiecare zi, timp de o lună. Schimbările s-au produs treptat.
În prima săptămână a observat că, din cauză că avea stomacul plin mai mereu, pofta de mâncare i s-a redus considerabil; a ajuns astfel să mănânce mai puţin. După 10 zile şi-a dat seama că, atunci când se trezeşte dimineaţa, se simte mult mai odihnit şi mai energic. În plus, a realizat şi că nu mai avea nevoie de cafea, deşi în mod normal consuma în jur de 3 ceşti zilnic.
La finalul zilei nu mai era obosit şi încă avea energie, deşi stilul de viaţă era acelaşi. Pe măsură ce experimentul continuă a mai observat că organismul lui s-a adaptat şi acum chiar îi era sete. Nu mai consuma apa forţat, ci simţea nevoia să bea foarte multe lichide.
O altă schimbare notabilă pe care a observat-o a fost la nivelul părului şi al pielii, care au devenit mult mai mătăsoase şi luminoase. La finalul experimentului tânărul a fost atât de mulţumit de rezultate încât şi-a propus să consume în continuare aceeaşi cantitate de lichid.
45 de motive să bei apă
În anul 2003, medicul nutriţionist F. Batmanghelidj a publicat cartea “Water and Salt” – o carte sub formă de studiu despre apă şi sare în alimentaţia omului. Medicul a subliniat 45 de motive vitale pentru care trebuie să atingem zilnic necesarul de apă:
1. Fără apă nu există viaţă.
2. Lipsa apei încetineşte sau stopează anumite funcţii ale organismului.
3. Apa este o importanţă sursa de energie şi tine permanent corpul în mişcare.
4. Furnizează energie electrică şi magnetică a fiecărei celule din organism.
5. Este un liant în arhitectura structurilor celulare.
6. Dar şi factorul principal în prevenirea degradării ADN-ului. Cu cât mai puţină apă bei, pe termen lung, cu atât mai lezată va fi structura ADN-ului tău.
7. Consumul de apă creşte eficienţa sistemului imunitar.
8. Fără un consum adecvat de apă alimentele nu pot fi procesate, metabolizate şi asimilate corespunzător.
9. Orice aliment, dacă nu este asociat cu consumul de apă, are valoare 0 pentru organism.
10. Apa intensifică asimilarea elementelor nutritive din alimentele consumate.
11. Este folosită pentru transportul şi, după caz, eliminarea tuturor substanţelor din corp. Practic, cu cât mai multă apă consumăm, cu atât organismul va reţine mai uşor elementele nutritive şi le va elimina mai repede pe cele dăunătoare.
12. Creşte eficienţa hematiilor în procesul de colectare a oxigenului în plămâni.
13. Iar la nivelul fiecărei celule ajută la pătrunderea oxigenului şi, apoi, la eliminarea deşeurilor metabolice.
14. Apa duce deşeurile metabolice, din diferite zone ale corpului, către ficat şi rinichi pentru a fi eliminate.
15. Este principalul lubrifiant al articulaţiilor. Dacă auzi cum îţi scârţâie oasele sau genunchii/coatele te dor după fiecare sesiune de exerciţii, bea mai multă apă şi vei observa diferenţă în bine.
16. Este folosită de discurile intervertebrale pentru a amortiza şocurile. Cu cât vei bea mai puţină apă, cu atât discurile coloanei vertebrale se vor deshidrata şi vor fi mai sensibile.
17. Poate nu ştiai, dar este şi un bun laxativ.
18. Apa ajută la scăderea riscului de a face accident vascular cerebral.
19. Previne şi obstrucţia arterială la nivelul inimii şi creierului.
20. Apa este esenţială pentru reglarea temperaturii organismului.
21. Şi foarte importantă pentru toate procesele ce au loc la nivel cerebral.
22. Apa înlesneşte activitatea neurotransmiţătorilor, astfel că fără apă pur şi simplu nu ai mai putea să îţi coordonezi mişcările, gândurile şi reacţiile la stimuli.
23. Ba chiar ajută la producerea tuturor tipurilor de hormoni, ceea ce este absolut vital pentru organism.
24. Poate preveni ADHD. Aşadar viitoarea mamă, în timpul sarcinii, trebuie să bea multă apă.
25. Apa creşte rezistenta persoanei în cauză la efort fizic şi intelectual.
26. Şi împiedica imboldul către dependența de alcool, tutun sau cafea.
27. Apa reduce stresul şi anxietatea. Reversul este, bineînţeles, valabil: bei puţină apă, eşti mult mai predispus la stres şi stări de nervozitate.
28. Apa induce un ritm normal al somnului.
29. Şi ajuta organismul în perioadele de oboseală şi de convalescenţă.
30. Apa sporeşte elasticitatea pielii.
31.Dă strălucire ochilor.
32. Consumul de apă previne apariţia glaucomului.
33. Echilibrează hematopoieza – procesul de producere, multiplicare şi specializare a celulelor sângelui în măduva osoasă.
34. Apa diluează şi fluidifica sângele, prevenind trombozarea.
bea mai multă apa
35. Apa întăreşte sistemul imunitar.
36. Consumul de apă diminuează durerile premenstruale.
37. Apa formează, cu ajutorul bătăilor cardiace, fluxurile sangvine care împiedică formarea trombilor.
38. Organismul uman nu depozitează apă, ci o foloseşte intens, zilnic, la sute de procese. De aceea, trebuie să consumăm apă zi de zi, în cantităţile recomandate.
39. Deshidratarea împiedica producerea hormonilor sexuali.
40. Când bei apa separi senzaţia de sete de senzaţia de foame.
41. În curele de slăbire, apa este un element esenţial şi asta pentru că ar induce senzaţia de saţietate.
42. Deshidratarea face să crească subtanțele toxice din organism.
43. Consumul echilibrat de apă scade greţurile matinale din timpul sarcinii.
44. Sau împiedica scăderea capacităţii de memorie, odată cu înaintarea în vârstă.
45. Este cea mai bună băutura, cu zero reacţii adverse. Bineînţeles, vorbim despre cea curată, nu despre cea de la robinet, plină de clor şi, eventual, cu impurităţi.
Be First to Comment