Cântărețul și compozitorul american Jimmy Buffett a murit, la vârsta de 76 de ani, potrivit unui mesaj postat sâmbătă pe contul său de pe platforma de mesagerie X, fostul Twitter.
„Jimmy s-a stins în pace în noaptea de 1 septembrie, înconjurat de familia, prietenii, muzica și câinii săi”, se arată într-o declarație postată pe paginile de socializare ale lui Buffett, conform AP.
„Și-a trăit viața ca pe un cântec până la ultima suflare și va fi regretat peste măsură de atât de mulți”.
Declarația nu a precizat unde a murit Buffett și nici nu a oferit o cauză a decesului, însă boala l-a forțat să reprogrameze concerte în luna mai. Buffett a recunoscut în postări pe rețelele de socializare că a fost spitalizat, dar nu a oferit detalii.
Cunoscut mai ales pentru hitul „Margaritaville”
James William Buffett era cunoscut mai ales pentru „Margaritaville”, un omagiu adus vieții tropicale.
De asemenea, el era cunoscut și pentru promovarea unui stil de viață boem, scrie Mediafax.
„Margaritaville”, lansat în 1977, a ajuns pe locul 8 în topul Billboard Hot 100 și a rămas 22 de săptămâni în top, fiind cel mai popular single al său.
Buffett a realizat 27 de albume de studio – cu patru albume de platină și opt albume de aur – într-o carieră care s-a întins pe parcursul a cinci decenii și care a inclus scrierea și conducerea unui imperiu de afaceri.
Be First to Comment