Astăzi m-am așezat să scriu despre un om pe care îl admiram. Profesorul Gabriel Coșoveanu, cunoscut critic literar și fost decan al Facultății de Litere din Craiova, ne-a părăsit — o veste care atinge sufletul comunității academice.
Era o prezență calmă, cu un cuvânt atent rumenit și bine ales, fapt care l-a transformat într-un reper moral și intelectual. În fața mormântului, parcă simțeai greutatea unei lumi care nu mai e la fel.
Lucrările sale – sute de studii, eseuri și articole de istorie și critică literară – au fost îndrumătoare pentru generații întregi, atât prin conținut, cât și prin ton, modelează încă gândirea multora.
A condus Facultatea de Litere cu o mână echilibrată: nu doar un administrator, ci un mentor dedicat, atent la fiecare student și coleg. Trecerea sa lasă un gol imens în viața universității.
Mă gândesc cum pășeam pe coridoarele facultății și îl întâlneam — mereu cu un zâmbet discret, o carte în mână, pregătit să împărtășească un fragment de pagină care îl entuziasma.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Biserica Postelnicu Fir, iar cei care doresc pot veni să-și ia rămas bun — o ceremonie care trădează dragostea și respectul celor care l-au cunoscut.
În ziua de miercuri, pe 13 august, va avea loc slujba de înmormântare. E un moment dureros pentru familia sa, pentru comunitatea literară și pentru Craiova, orașul care i-a devenit casă și templu cultural.
Pierderea unui asemenea om ne amintește cât de mult prețuim vocile sincere, liniștea lor cerebrală, bucuria discretă în fața cărților. Coșoveanu nu pleacă, rămâne în paginile pe care le-a semnat cu atâta tenacitate.
Îmi vine să spun: dacă ar putea fi învățătură, dispariția sa ar fi un îndemn la căutare — de simplitate, cunoaștere și eleganță în gesturi, cum doar el știa să cultive.
Asta rămâne: Gab îi dă formă cuvintelor, iar noi le ducem mai departe — nu e sfârșitul, ci începutul unui drum al memoriei și al recunoștinței.
Fii primul care comentează