Press "Enter" to skip to content

Accident cu 16 victime, majoritatea copii, după ce un autocar a căzut în prăpastie

Şoferul autocarului şi o femeie aflată la bord au fost răniţi grav şi transportaţi cu elicopterul la un spital din Grenoble.

Şaisprezece persoane au fost rănite într-un accident în sudul Franţei în care a fost implicat un autocar care transporta copii care se întorceau dintr-o tabără de vară, relatează DPA.

Autobuzul s-a prăbuşit pe o pantă de pe un drum naţional aflat la sud de Grenoble sâmbătă dimineaţă, a relatat ziarul local Le Dauphiné, citând poliţia.

Şoferul autocarului şi o femeie aflată la bord au fost răniţi grav şi transportaţi cu elicopterul la un spital din Grenoble.

Treisprezece copii şi o altă persoană au fost rănite uşor.  Din motive necunoscute, autocarul a părăsit carosabilul în apropiere de satul Corps şi a coborât pe pantă până într-un curs de apă. Cu toate acestea, autobuzul a rămas pe roţi şi nu s-a răsturnat.

Autocarul implicat în accident ar fi trebuit să transporte 40 de copii după o săptămână într-o tabără de vacanţă la gara din Grenoble, de unde grupul urma să revină la Paris, scrie www.ledauphine.com

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page