Press "Enter" to skip to content

Alertă la cel mai înalt nivel. Klaus Iohannis, prima reacție la drona rusească prăbușită în România: „O violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, stat aliat NATO”. MApN confirmă găsirea fragmentelor

Ministerul Apărării din România a confirmat, oficial, miercuri după-amiază că în seara de marți a identificat în apropierea satului Plauru, peste Dunăre de portul ucrainean Izmail, „elemente care pot fi asimilate unor resturi de dronă”.

Klaus Iohannis a avut, miercuri, prima reacție după ce bucăți dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României.

„Aș vrea să mă refer la cele mai recente informații cu privire la identificarea unor componente care pot aparține unor drone. Am fost informat de MAPN și am solicitat o investigație urgentă. În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească ar fi o situație inadmisibilă și o violare a unui stat NATO.

Atacurile asupra infrastructurii structurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanță foarte mică de granița României. Suntem foarte bine apărați în cadrul NATO. România benefiaciază de garanții de securitate cele mai puternice din istorie”, a spus Klaus Iohannis. Au fost găsite bucăți dintr-o dronă rusească prăbușită pe teritoriul României

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES că în judeţul Tulcea au fost găsite fragmente dintr-un echipament „care ar putea fi asimilat unei drone”, probele urmând să fie analizate pentru a se stabili originea, capacitatea şi timpul echipamentului.

„Mă aflu împreună cu şeful Statului Major al Apărării şi cu şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, o vizită pe care am planificat-o pentru a vedea situaţia din teren, mai ales că, în ultima perioadă, atacurile neprovocate ale Rusiei împotriva Ucrainei s-au intensificat, atacuri care vizează facilităţi portuare şi de depozitare, dar atacuri care au loc în proximitatea României, la distanţe foarte mici de localităţi româneşti. Era normal, cred eu, să venim să îi asigurăm pe oameni şi de suportul nostru, dar şi să încercăm să explicăm cumva că România, la acest moment, nu se află în nicio formă de conflict şi că nu sunt semne de agresiune împotriva României. Aşa cum era normal să îi întrebăm ce putem face pentru ei în situaţia în care îşi doresc, de exemplu, ca pentru o perioadă cei din Plauru, unde sunt 25 de suflete, (…) fiind exact vizavi de portul din Ismail, dacă doresc să fie ajutaţi (…) în această perioadă, noi să o putem face”, a afirmat ministrul.

Acesta a confirmat că pe teritoriul României au fost identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone.

„După penultimul atac al Rusiei, noi am anunţat că, din datele pe care le aveam, şi aşa stau lucrurile din absolut toate datele pe care le aveam obţinute prin mijloacele pe care le avem la dispoziţie, nu a existat niciun element care să cadă pe teritoriul României, mă refer la niciun element de pericol. Încă de ieri după-amiază am avut indicii – pentru că noi am continuat căutarea, chiar şi după ce lucrurile erau, din punctul nostru de vedere de la acel moment, clare – am avut indicii că există un loc unde e posibil să fie identificate fragmente dintr-un echipament care ar putea fi asimilat unei drone. Echipele au mers acolo, au luat probele care se iau în astfel de situaţii (…) şi acum aceste probe sunt investigate, sunt analizate în cadrul laboratoarelor noastre pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul bucăţii de dronă Bayraktar care a fost găsită pe Marea Neagră, este normal să ştim exact sau să putem afla originea, capacitatea, tipul şi aşa mai departe”, a adăugat Angel Tîlvăr.

Elementele în cauză au fost găsite în apropiere de satul Plauru, la o distanţă de 70-80 m de Dunăre, într-o zonă foarte greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, a explicat ministrul, adăugând că trebuie făcută diferenţa între un act de agresiune şi un incident.

„Există o posibilitate rezonabilă ca să nu fi făcut explozie la impactul cu solul, ci pur şi simplu să fie căzut sau bucăţi din acest echipament să fi ajuns pe teritoriul românesc, lucru care nu ne bucură, (…) dar nu cred că putem vorbi de un atac şi, aşa cum am mai spus, cred că trebuie să ştim să facem distincţia între un act de agresiune şi un incident. Un incident, într-adevăr, nefericit, neplăcut, care ne stârneşte îngrijorarea, dar şi dorinţa de a condamna cu şi mai multă fermitate ceea ce Rusia face neprovocat împotriva unui stat suveran”, a punctat ministrul Apărării pentru AGERPRES.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page