Din nefericire, zvonurile care au tot circulat de mai bine de un an, tocmai au fost confirmate. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează. Au tot infirmat această informație ori de câte ori au fost chestionați de către jurnaliști, dar acum totul este clar. Se pare că Ciucu a cerut ordonanță prezidențială. Iată ce înseamnă asta!
Divorț în lumea mondenă
Artista Alina Sorescu și creatorul de modă Alexandru Ciucu divorțează. Cei doi soți se află la doar un pas de despărțirea oficială după ce el a inițiat primii pași în procesul de divorț. Într-una din zilele următoare, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu vor ajunge în fața judecătorilor de la Tribunalul Buftea. Designerul, în calitate de reclamant, a cerut o ordonanță prezidențială ceea ce înseamnă că el și soția nu s-au înțeles cu privire la un posibil program de vizitare a copiilor.
Nu am nimic de declarat, aș dori să mă înțelegeți si să terminăm conversația acum, ne-a spus Alexandru Ciucu. Până la ora publicării acestui articol, Alina Sorescu nu a putut fi contactată de FANATIK.
Potrivit aceleiași surse, cei doi soți pot divorța și la notar, iar această ordonanță prezidențială solicitată de către Alexandru Ciucu are scopul de a o face pe Alina Sorescu să respecte chestiuni legate de custodie și de programul de vizitare al copiilor.
Zvonuri despre divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu
În urmă cu un an apărea primele zvonuri cu privire la despărțirea unuia dintre cele mai frumoase și longevive cupluri de persoane fizice din România. Se vehicula că au apărut probleme între Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, iar divorțul ar fi iminent. La acea vreme atât artista cât și creatorul de modă au negat informațiile apărute în presă. După ce Alexandru Ciucu a fost fotografiat în timp ce era în compania unei alte femei, zvonurile cu privire la divorț s-au întețit. Alina Sorescu a spus atunci că nu vrea să comenteze subiectul pentru că nu este despre ea.
Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau în spectacol sau să apar cu lucruri cu care apar personajele de carton. Nu o să fac din viața mea un spectacol doar de dragul de a se vorbi despre mine, a spus la Prima TV Alina Sorescu.
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu sunt căsătoriți din 2010 și au împreună două fete.
Be First to Comment