Press "Enter" to skip to content

Anamaria Prodan vrea să se căsătorească din nou! Impresara își dorește să o ia de la capăt: ”Mă voi mărita imediat”

Anamaria Prodan e pregătită de un nou început după ce va divorța de Laurențiu Reghecampf. Impresara nu doar că vrea să intre într-o altă relație, însă își dorește să se și mărite din nou.

  • Anamaria Prodan vrea să se mărite din nou
  • Vedeta e pregătită să spună iar DA

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf vor ajunge la divorț, iar impresara așteaptă din moment în momentele ca actele să sosească, să le poată semna și să rupă definitiv mariajul cu antrenorul.

Anamaria Prodan vrea să se căsătorească din nou

Vedeta își dorește să-și refacă viața după ce va fi o femeie liberă, însă nu doar că vrea să se simtă din nou iubită și fericită, dar e pregătită chiar să ajungă pentru a treia oară în fața ofițerului de stare civilă.

Sexy impresara a declarat într-un interviu că dacă va veni un bărbat care știe cum să o facă să fie cea mai mândră persoană și care o va iubi cu adevărat, ea cu siguranță va ajunge cu el și în fața altarului și la oficiul de stare civilă pentru a se căsători.

”Eu pot să îmi aleg în fiecare secundă orice bărbat din acest Univers, care mă va trata ca pe o zână. Mă voi mărita imediat. Cu cel mai bogat, cel mai deștept, cel mai șarmant bărbat din Univers. Nu am văzut pe nimeni în toți acești ani…”, a spus ea pentru Fanatik.ro.

Ce înseamnă bărbatul perfect pentru Anamaria Prodan

Anamaria Prodan a mai precizat și ce înseamnă bărbatul perfect pentru ea, iar diva a menționat că partenerul ideal va fi cel cu care atunci când va intra într-o sală, la un eveniment, toți cei prezenți vor face liniște și nu își vor da coate sau vor vorbi pe seama apariției lor.

”Bărbatul perfect? În momentul în care intru cu el undeva – așa cum i-am spus și lui Laurențiu Reghecampf – trebuie să se facă liniște. Toată lumea trebuie să spună că a venit Anamaria Prodan cu soțul sau cu iubitul ei. Dacă într-o sală sunt murmure și zâmbete, și coate, când intră soțul meu înseamnă că nu este ceea ce trebuie”, a mai spus Anamaria Prodan pentru sursa citată.

Din mariajul cu Laurențiu Reghecampf vedeta are un copil, pe Bebeto, cel care în aceste momente e foarte afectat și dezamăgit de alegerea pe care tatăl său a făcut-o.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page