Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Asta mai lipsea. PSD blochează guvernul. Decizie fără precedent

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat luni că nu va participa la următoarea ședință a coaliției de guvernare, invocând „atitudinea total lipsită de respect, decență și umanitate” a celor din USR față de Ion Iliescu.

„Având în vedere atitudinea total lipsită de respect, decență și umanitate față de primul președinte al României democratice, pe care au afișat-o cei din USR – inclusiv prin încercarea de a bloca funeraliile de stat și doliul național – PSD nu va participa la ședința coaliției”, se arată în poziția oficială a partidului.

Ședința urma să aibă loc la ora 11:00.

USR a propus, în ședința de Guvern, să nu fie declarat doliu național pentru Ion Iliescu. Reprezentanții săi nu participă la funeralii

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat, marţi seară, că reprezentanţii formaţiunii nu vor participa la funeraliile fostului preşedinte Ion Iliescu.

Dominic Fritz a menţionat că USR a propus, în şedinţa de Guvern, ca „din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor”, Guvernul să nu declare zi de doliu naţional.

„Din respect pentru victimele Revoluţiei şi ale mineriadelor, USR a propus în şedinţa de guvern să nu fie doliu naţional. Luăm act de decizia Guvernului. Reprezentanţii USR nu vor participa la funeralii”, a afirmat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *