Categories: Fără categorie

Atenționare meteo: A intrat în România. Închideți geamurile

O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va fi transportată, în următoarele zile, dinspre nordul Africii către sud-estul Europei şi deasupra României, a anunţat marţi Administraţia Naţională de Meteorologie.

„În perioada 11 – 15 martie, circulaţia predominant sud-vestică a aerului va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu
particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei şi deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va
ploua”, se arată în comunicatul ANM.

Pe de altă parte, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineaţa în zone din Moldova, Transilvania, Muntenia, Banat şi Crişana. Astfel, în cea mai mare parte a zonei montane din aceste regiuni, temporar, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vor fi rafale în general de 90 – 110 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi local şi în regiunile vestice, centrale şi estice, cu rafale în general de 45 – 50 km/h.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros şi în a doua parte a zilei de marţi şi spre dimineaţă vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, în timp ce minima va oscila între 5 şi 8 grade.

Acasa

Recent Posts

„Nu sunteți orb… soția dumneavoastră pune ceva în mâncarea dvs…” — i-a spus o fetiță fără adăpost unui bărbat bogat.

Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…

9 ore ago

Acestea sunt consecințele de a dormi cu un..

Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu anii munciți când o persoană moare înainte de pensie? Familia poate primi bani, legea vorbește clar!

Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…

10 ore ago

Judecătoarea care a decis eliberarea lui Călin Georgescu explică de ce nu mai este necesar arestul preventiv

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…

11 ore ago

Un șeic arab bogat a inventat o probă neobișnuită pentru femeile care visau să devină soția lui

Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…

11 ore ago