Anual, pe 4 aprilie, credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Iosif, mare făcător de minuni, cunoscut ca „omul lui Dumnezeu”. Roagă-te sfântului ori de câte ori te afli la necaz și vei primi ajutor negreșit.
Sărbători religioase 4 aprilie 2024
Ortodoxe: Sfântul Cuvios Iosif, omul lui Dumnezeu
Greco-catolice: Sf. m. Teodul și Agatopod; Sf. cuv. Gheorghe și Iosif Imnograful
Romano-catolice: Sf. Isidor, ep. înv.
Calendar ortodox 4 aprilie 2024. Cine a fost Sfântul Iosif
Sfântul Cuvios Iosif s-a născut în Sieilia, într-o familie de oameni credincioşi, potrivit crestinortodox.ro După moartea părinţilor, Iosif alege să se retragă la mănăstire, în Tesalonic, unde duce o viaţă aspră: posteşte mult, se înfrânează de la plăcerile vieţii, se roagă neîncetat, priveghează şi se nevoieşte în multe alte feluri. Apoi, este hirotonit preot.
În timpul prigoanei sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca să ceară Papei să lupte pentru Sfânta Ortodoxie. În timpul călătoriei, a fost răpit și dus în insula Creta, unde ereticii l-au închis timp de șase ani şi l-au supus celor mai inimaginabile torturi. Chinurile suferite în numele lui Hristos nu l-au speriat. El a adus laudă neîncetată lui Dumnezeu, socotindu-și cătușele podoabe de aur.
În al şaselea an de temniţă, în dimineaţa de Crăciun, i s-a înfăţişat Sfântul Nicolae în închisoarea din Creta și i-a zis să-l urmeze. Împăratul Leon Armeanul tocmai fusese asasinat în biserică în timp ce asculta Utrenia.
Iosif s-a simțit ridicat în văzduh și a ajuns în faţa porților cetății Constantinopol. A fost înzestrat cu darul înaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a rânduit duhovnic cinului preoțesc, arătându-l lor ca pe un „om al lui Dumnezeu, un înger în trup și un părinte al părinților”.
S-a înălțat la Ceruri în anul 883 după Hristos.
Calendar ortodox 4 aprilie 2024. Rugăciunea Sfântului Iosif te ferește de boală și necazuri
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Iosif, părintele nostru.
Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca prin cântările tale să mântuiască sufletele noastre, să ne apere de boală și necazuri.
Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Iosif.
Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă.
Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. Amin
Adrian Șcrab, în vârstă de 45 de ani, din Lețcani, lucra la o fabrică din…
Prima reacție a lui Culiță Sterp, după ce a aflat că sora lui va aduce…
Un accident rutier grav s-a produs miercuri, 9 septembrie, în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Un…
Costeluș de la Clejani, cunoscut pe TikTok și în mediul online, a murit sâmbătă, 5…
Rusia a lansat un atac la scară largă asupra Kievului și a regiunii înconjurătoare în…
Moldo și Kira se bucură de următoarea etapă a relației lor amoroase, după finalizarea sezonului…