Culiță Sterp a ajuns în lumina reflectoarelor datorită poveștii sale de dragoste cu cântăreata de muzică populară și de petrecere, Carmen de la Sălciua. Multiplele împăcări și despărțiri dintre cei doi au făcut deliciul presei, care i-a promovat intens. Astfel, astăzi cei doi sunt adevărați regi ai Youtube-ului românesc, întrucât melodiile lor ocupă locul 1 în trending.
Nicolae Sterp, alintat Culiță a copilărit în Hațeg, unde a a absolvit cursurile colegiului IC Brătianu. Provenit dintr-o familie înstărită, care deține peste 800 de oi, acesta a preferat să lase afacerea familiei și să se dedice muzicii, mai ales după ce a cunoscut-o pe Carmen de la Sălciua, cu care s-a și căsătorit. Cei doi au cunoscut un succes fulminant și păreau nedespărțiți. Doar că anul trecut au divorțat cu scandal, aducându-și multe acuze unul altuia, în special legate de infidelitățile din cuplu.
Ce notă a obținut Culiță Sterp la licență
S-au împăcat ulterior, dar în cele din urmă au decis să meargă definitiv pe drumuri separate. Cel puțin pentru moment. Zilele acestea Culiță Sterp ocupă locul 1 pe Youtube, iar fost sa soție are două melodii în top 10.
Dacă celebra Carmen de la Sănciua a abondant studiile după bacalaureat, nu același lucru s-a întâmplat în cazul lui Culiță Sterp, care a mers și la Facultatea de Științe Economice din Sibiu, obținând o diplomă în management. La lucrarea de licență a obținut 7.97. Acesta mai are două surori și un frate, Iancu Sterp, care la doar 21 de ani este o adevărată vedetă pe rețelele de socializare.
Fost concurent la Puterea Dragostei, acum este la un pas să câștige Survivor România, emisiune difuzată de Kanal D. Acesta se bucură de mare succes în rândul fanilor, deși aceștia sunt de părere că marele trofeu îl merită colegii lui războinici, Andrei sau Emanuel.
Be First to Comment