Press "Enter" to skip to content

Câți bani ia Nadia Comăneci, în fiecare lună, de la statul român. Suma e mai mare decât cea încasată de Ilie Năstase

Nadia Comăneci nu mai are nevoie de nicio prezentare. A avut o carieră cu un success fulminant și a devenit cea mai apreciată gimnastă din istorie, după victoria obținută la Montreal, unde a fost singura sportivă care a reușit să obțină nota 10. Câți bani ia Nadia Comăneci, în fiecare lună, de la statul român. Suma e mai mare decât cea încasată de Ilie Năstase.

  • Pensia pe care o primeşte Nadia Comăneci
  • Ce sumă încasează lunar de la statul român, cea mai mare gimnastă din istorie

Nadia Comăneci este considerată unul dintre etaloanele valorii în România. Fără dar și poate, fosta mare gimanstă este un nume cu care ne mândrim cu toții. De la o vârstă fragedă, aceasta și-a dedicat viața și a reușit să ajungă, datorită muncii și determinării, unul dintre cele mai apreciate nume în lumea sportului. La doar 11 ani, a devenit, pentru prima dată, campioană națională absolută. Succesul pe care l-a avut la Jocurile Olimpice de la Montreal a fost cel care a propulsat-o în atenția întregii lumi, atunci când a devenit singura gimnastă care a obținut nota 10 pe linie într-un concurs de gimnastică.

Câți bani ia Nadia Comăneci, în fiecare lună, de la statul român

În vârstă de 61 de ani, Nadia Comăneci încasează bani din diverse locuri, printre care și statul român, sub forma pensiei. Așadar, datorită rezultatelor excepționale obținute în timpul carierei sale de gimnastă, fosta gimnastă încasează o pensie specială de la statul român, mai exact, o sumă de este vorba despre o sumă de 13.149 lei pe lună, adică aproape 2800 de dolari, scrie antena3.ro.

Pensia primită de Nadia Comăneci de la statul român ar fi de zece ori mai mare decât suma pe care o primește Ilie Năstase.

În anul 1989, în luna noiembrie, Nadia Comăneci a plecat din România, în Statele Unite ale Americii, apoi în Canada, după care a revenit în SUA şi s-a stabilit la Oklahoma. Trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Bart Conner, campion de gimnastică al SUA şi campion olimpic, cu care s-a și căsătorit. Cei doi au un băiat, Dylan Paul, născut în 2006.

„Nu regret şi nu aş schimba nimic din ce mi s-a întâmplat în viață. Dacă unești punctele, iese persoana care sunt eu astăzi”, spunea Nadia Comăneci în cadrul unui interviu.

Parcursul sportiv al Nadiei Comăneci

– 1977, Nadia s-a pregătit la Bucureşti

– a cucerit primul titlu mondial la bârnă pentru gimnastica românească şi două medalii de argint, la sărituri şi cu echipa, la CM din 1978, de la Strasbourg;

– în 1979, la CM de la Forth Worth (SUA), Nadia a făcut parte din echipa de gimnastică a României care a cucerit primul titlu de campioană mondială pe echipe (389,550 p) din istoria gimnasticii.

-A cucerit de trei ori consecutiv titlul de campioană continentală şi a intrat definitiv în posesia “Cupei Europei”, fiind prima gimnastă care a reuşit această performanţă.

-În 1975 a obţinut „Trofeul Campioanelor”, la Londra;

-în 1979, la „Cupa Mondială”, desfăşurată la Tokyo, s-a clasat pe primul loc la sol şi sărituri, pe locul al doilea la bârnă şi pe locul al treilea, la individual compus.

-în 1981, la Universiadă de la Bucureşti, Nadia a obţinut cinci medalii de aur.

-în 1984 s-a retras din activitate, având în palmares 25 de medalii câştigate la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Campionate Europene, dintre care 16 de aur.

More from Fără categorieMore posts in Fără categorie »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page