În primăvara lui 2022 se împlinesc trei ani de la deschiderea cazului Caracal, iar familia și prietenii Luizei Melencu încă trag speranța de a o revedea pe tânăra care ar fi împlinit 21 de ani în decembrie 2021. Bunica fetei dispărute în 2019 își strigă durerea și le cere autorităților dreptate pentru nepoata ei.
Ce spune bunica Luizei Melencu despre dispariția nepoatei sale
Miercuri, 9 februarie, a avut loc un nou termen în dosarul crimelor de la Caracal la Tribunalul Olt. Instanțele de judecată au audiat doi medici legiști de la Institutul Național de Medicină Legală, unul dintre specialişti fiind cel care a emis certificatul de deces al Alexandrei Măceşanu.
Bunica Luizei Melencu, Elena Iordache, este convinsă că nepoata ei este în viață și speră din suflet ca tânăra să fie reunită cu familia ei cât de curând. Familia fetei este dezamăgită de felul în care autoritățile ar fi gestionat cazul Caracal și cer dreptate pentru ca Luiza să fie găsită vie și teafără.
„Au trecut trei ani de la disparție, peste două luni, Luiza face trei ani. Pe 2 decembrie, a împlinit 21 de ani, a plecat spre 22 de ani și noi nu știm nimic despre Luiza în acești trei ani.Ne este foarte greu, o așteptăm să vină acasă, e sufletul nostru. Luiza e vie, o așteptăm să vină acasă!Este suferință mare.
Venim la Tribunal, ne întoarcem înapoi, nu vor să ne spună nimic, nu vor să ne ajute cu nimic. Despre Luiza nu avem nicio probă, nu știm nimic-nimic. Eu, ca bunică (plânge) … o aștept să vină acasă … Să vină … Mi-e foarte greu, mi-e foarte dor de ea (plânge). Peste două luni se împlinesc 3 ani.
Tot am crezut că aflăm despre ea, ce s-a întâmplat. Dar anii trec și noi nu aflăm nimic de Luiza.Nu mai știm ce să mai facem, nu mai știm unde să o mai căutăm, nu mai știm unde să ne mai ducem să aflăm de Luiza, că Dincă și Risipițeanu nu vor să spună nimic.
Noi știm că Luiza este în viață. Dumnezeu este mare, o așteptăm să vină acasă. Dumnezeu e mare și face o minune, într-o bună zi o să ne-a aducă acasă pe Luiza.”, a declarat Elena Iordache, potrivit celor de la Gândul.
„Acest dosar nu a fost făcut pe bune!”
Ștefan Iordache, bunicul Luizei Melencu, aduce acuzații autorităților române pentru felul în care ar fi gestionat dosarul Caracal și dispariția nepoatei sale, care avea 18 ani la momentul respectiv.
„Acest dosar nu a fost făcut pe bune, cu respectarea faptelor, a ceea ce s-a întâmplat. Acest dosar a fost făcut pentru și din interese. Din aceste interese, de trei ani aproape nu am aflat nimic concret.
Am fost astăzi în sală și aceste doamne (n.r – cei doi medici legiști menționați la începutul articolului), una mai mult și-a lăudat meseria și a început să facă afirmații că ea a fost și pe la Balotești. Nu ne interesează pe unde a fost, pe noi ne interesează ce s-a întâmplat în realitate cu Luiza.”, a spus indignat bunicul Luizei Melencu.
Cazul Caracal a cutremurat România. Luiza Melencu a fost răpită de Gheorghe Dincă pe 14 aprilie, când s-a urcat în mașina sa pentru a ajunge în satul natal Dioști. Complicele lui Ștefan Risipițeanu este acuzat că ar fi siluit-o pe tânăra ce avea atunci 18 ani.
Be First to Comment