Categories: Fără categorie

Ce este bine să faci cu uleiul care a fost folosit la sfeştania casei.

Preoţii spun că sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă spovedania are rolul de a curăţa sufletul şi de a împrospăta harul primit la botez, sfeştania curăţă locuinţa de răul datorat fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori sau duhurilor rele.

Sfeştania casei este recomandat să se facă atunci când cineva se mută într-o locuinţă nouă sau atunci când locuinţa a fost renovată. Preotul sfinţeşte casa cu agheasmă şi busuioc sfinţite, în timp ce rosteşte diferite rugăciuni.

În timpul săvârşirii sfeştaniei, pe masă trebuie să se afle câteva obiecte şi alimente care vor primi binecuvântarea părintelui. Aşadar, de pe masă nu trebuie să lipsească: o icoană, lumânări, tămâie și cărbune, busuioc, un pahar cu ulei, un bol cu apă, un bol cu făină, bețișoare cu vată, dar și o farfurie cu mâncare, un prosop și un acatist care să cuprindă numele celor care locuiesc în acea casă.

Ce este bine să faci cu uleiul care a fost folosit la sfeştania casei

Lumânările se aprind atunci când începe slujba de sfințire. După sfinţirea casei cu agheasmă şi busuioc, preotul va folosi prosopul pentru a se șterge, iar ulterior îl va lua.

Apoi, va fi sfințit uleiul și cu bețișoarele cu vată se va face o cruce în fiecare încăpere din respectiva locuință. La final, preotul binecuvântează mâncarea și bolul cu făină.

Ei bine, uleiul aflat pe masă, care a fost sfinţit de preot, se poate folosi, ulterior, pentru aprinderea candelei. Nu trebuie pus tot în candelă, ci câte puţin pe lângă uleiul obișnuit pe care îl folosești atunci pentru candelă.

Ce fel de ulei este bine să foloseşti la candelă

La candelă se folosește în mod tradițional ulei de măsline, deoarece arde curat și fără fum, având totodată o simbolistică aparte în tradiția creștină – lumina credinței și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Dacă nu ai ulei de măsline, poți folosi și alte uleiuri vegetale (floarea-soarelui, porumb etc), dar acestea pot produce mai mult fum și nu ard la fel de bine.

Evită uleiurile minerale sau alte tipuri de combustibili, deoarece pot fi toxice și pot scoate fum negru sau miros neplăcut. Dacă vrei o ardere mai bună, poți adăuga o bucățică de sare în ulei.

Dacă folosești candela frecvent, este bine să cureți fitilul și să completezi cu ulei proaspăt pentru a menține o flacără curată și constantă.

Acasa

Recent Posts

„Nu sunteți orb… soția dumneavoastră pune ceva în mâncarea dvs…” — i-a spus o fetiță fără adăpost unui bărbat bogat.

Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…

9 ore ago

Acestea sunt consecințele de a dormi cu un..

Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…

9 ore ago

Ce se întâmplă cu anii munciți când o persoană moare înainte de pensie? Familia poate primi bani, legea vorbește clar!

Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…

9 ore ago

Judecătoarea care a decis eliberarea lui Călin Georgescu explică de ce nu mai este necesar arestul preventiv

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…

10 ore ago

Un șeic arab bogat a inventat o probă neobișnuită pentru femeile care visau să devină soția lui

Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…

10 ore ago