Press "Enter" to skip to content

Ce sa da de pomana in Sambata Mortilor si ce e strict interzis

Mosii de toamna, cunoscuti si ca Sambata Mortilor, reprezinta una dintre zilele importante ale anului dedicate pomenirii generale si oferirii de daruri in memoria celor trecuti din viata. Acesti Mosi pot avea o data fixa (precum Mosii de San-Petru, Mosii de Sfantul Ilie, de Adormirea Maicii Domnului sau de Ziua Crucii) sau o data variabila, in functie de anumite sarbatori (Mosii de iarna, de Florii, de vara, sau de Ispas).

Cand se sarbatoresc Mosii de toamna?

In calendarul ortodox, Mosii de toamna au loc inainte de inceputul Postului Craciunului – de obicei, in prima sambata din noiembrie sau in ultima sambata din octombrie. Aceasta zi este cunoscuta ca Sambata Mortilor, fiind dedicata amintirii si rugaciunii pentru sufletele celor decedati.

In 2024, Mosii de toamna vor fi sarbatoriti pe 2 noiembrie.

In traditia populara romaneasca, Mosii de toamna sunt legati de sarbatoarea Sfantului Dumitru si sunt denumiti si „Mosii de Samedru”. Impreuna cu Mosii de iarna, formeaza ceea ce este cunoscut in popor drept „Mosii cei mari din an”.

Conform obiceiurilor populare, Mosii de toamna sunt marcati in ajunul sau in sambata dinaintea zilei Sfantului Dumitru, cand oamenii ofera de pomana pentru sufletele celor adormiti. Aceasta este una dintre cele mai semnificative zile de pomenire a mortilor.

Ce se face de Mosii de toamna?

In biserici, credinciosii scriu numele celor dragi decedati pe pomelnice si le duc la altar, impreuna cu o lumanare aprinsa si o prescura. Preotii oficiaza Sfanta Liturghie si citesc pomelnicele, punand bucati din prescura pentru morti pe Sfantul Disc, langa Sfantul Agnet, simbolul trupului lui Hristos. Credinciosii se roaga pentru sufletele celor plecati dintre noi, iar dupa Liturghie, se oficiaza slujba parastasului.

Dupa slujba, oamenii merg la cimitire pentru a face pomeniri pentru morti, curatand mormintele, punand flori si aprinzand lumanari, si oferind de pomana pentru cei adormiti.

Ce se ofera de Mosii de toamna?

Se duc la biserica intr-un cos, pentru a fi sfintite in cadrul slujbei de pomenire:

O farfurie cu coliva si pahare mici cu coliva pentru impartit

O sticla de vin

Prescuri sau un colac impletit

Lumanari (una pentru sticla de vin, cate una pentru fiecare farfurie si pahar cu coliva si pentru fiecare prescura sau colac)

Pachete cu alimente (legume, fructe, dulciuri, mancare gatita – de obicei, alimentele preferate ale persoanei decedate)

Pentru preot, sunt necesare:

Tamaie

Carbuni

Un prosop

Doua lumanari (una se da impreuna cu pomelnicul, inainte de slujba, iar cealalta impreuna cu prosopul, la citirea pomelnicelor)
Dupa slujba, coliva si pachetele cu alimente se impart.

In trecut, se ofereau colaci si grau fiert cu lapte, unt sau branza. Se credea ca sufletele mortilor se hranesc din aburii mancarurilor fierbinti, de aceea macar un fel de mancare trebuia sa fie cald.

Ce nu se ofera de Mosii de toamna?

este indicat sa se imparta:

Tigari

Alcool

Obiecte care au apartinut persoanei decedate

Traditii si obiceiuri de Mosii de toamna

In seara din ajunul sarbatorii, la lumina focurilor ritualice aprinse de Samedru in satele romanesti, era obisnuit sa se imparta copiilor mere, nuci, struguri sau prune uscate – de unde si denumirea de „Mosii de Samburi”, folosita si pentru Mosii de vara.

In Banat, spiritele mortilor (adica „mosii”) erau invocate pentru sanatatea si prosperitatea familiei:

Voi, mosi stramosi,
Sa-mi fiti tot voiosi,
Sa-mi dati spor in casa,
Mult pe masa,
Cu mult ajutor
In campul cu flori!

In unele zone rurale, se organizau mese de pomenire, la care erau invitati vecini, rude si oameni cu mai putine posibilitati materiale.

Superstitii de Mosii de toamna

Ca orice sarbatoare populara, ziua Mosilor de toamna este marcata de o serie de superstitii:

Toate lucrurile necesare pentru biserica se pregatesc din ajun, deoarece se crede ca este pacat sa fii nepregatit in ziua Mosilor.

In ziua Mosilor, este bine sa ceri iertare celor carora le-ai gresit si sa te impaci sufleteste.

Ce nu se face de Mosii de toamna?

In trecut, ziua Mosilor de Sfantul Dumitru era caracterizata de anumite interdictii:

Nu se spala, pentru a nu intina sufletele mortilor cu apa murdara.

Nu se matura, pentru a nu ridica praful in ochii mortilor.

Nu se arunca gunoiul, pentru a nu ajunge in mancarea mortilor.

Nu se fac vizite, decat daca sunt menite sa ofere de pomana.

Femeile nu torc lana, pentru ca pomana sa nu fie refuzata, adica „intoarsa”.

Nu se cer bani cu imprumut.

Nu este bine sa te duci la fantana sau sa treci printr-o rascruce izolata, deoarece se crede ca acolo stau duhuri rele, care aduc ghinion pana la sfarsitul anului.

Nu este bine sa parasesti biserica inainte de terminarea Sfintei Liturghii.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page