Un comisar-şef de poliţie, din Timişoara, şi-ar fi deschis uşa casei larg traficanţilor de droguri. Bărbatul în vârstă 52 de ani este acuzat de colegii săi că ar fi organizat constant petreceri la care se consumau stupefiante. Mai multe percheziţii au avut loc aseară, în oraş.
După percheziţiile care au avut loc aseară, 29 martie, în Timişoara, au fost ridicate aproape 4 kilograme de cannabis, considerat drog de risc, 25 de grame de cristal, drog de mare risc, mai multe obiecte ce aveau urme de substanţe, grindere, cântare de mare precizie, precum şi sume de bani.
Ancheta în acest caz a început încă din luna aprilie a anului trecut după ce poliţiştii s-au sesizat din oficiu când au aflat că în Timişoara operează o reţea care se ocupă cu traficul şi consumul de droguri. Aproape imediat, ancheta s-a extins şi asupra acestui ofiţer din cadrul IPJ Timiş. Aseară, cei de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au descins inclusiv în locuinţa şefului Secţiei 1 Poliţie din Timişoara, care este suspectat că-şi punea apartamentul la dispoziţie pentru a găzdui petreceri în cadrul cărora se consumau aceste substanţe.
Ofiţerii Antidrog au continuat percheziţiile şi la prietenii de petrecere ai omului în uniformă şi acolo au găsit cele 4 kilograme de cannabis. Verificate au fost şi alte apartamente, dar acolo cantităţile de droguri găsite erau doar pentru consum propriu. Din altă locuinţă au fost însă ridicate sume de bani care erau pregătite pentru achiziţia de droguri. Aseară, cei doi suspecţi principali din acest caz au fost audiaţi la sediul DIICOT şi apoi reţinuţi.
Astăzi, 30 martie, sunt aşteptaţi să ajungă în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Celelalte persoane implicate sunt cercetate în stare de libertate. Conducerea IPJ Timiş spune că se delimitează de comportamentul ofiţerului, dar în cazul în care va fi arestat, va fi automat suspendat din Poliţie.
Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…
Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…
George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că ar plănui să scoată AUR în afara…
Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…
Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…
Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…