Șase bărbați sunt reținuți în dosarul de trădare instrumentat de DIICOT. Aceștia sunt acuzați că ar fi negociat cu agenți ai Rusiei, printre altele, ieșirea României din NATO. Însă mai aveau în vedere mai multe schimbări, inclusiv numele țării și adoptarea unei noi constituții.
Ies la iveală noi informații din dosarul de trădare instrumentat de DIICOT cu ajutorul SRI și al serviciilor de informații din Ministerul de Interne și Armată.
Gruparea era sprijinită de Rusia, iar implicat era și un general în rezervă în vârstă de 101 ani. Acesta era membru într-o organizație reprezentată prin imaginea sa.
Gruparea, conform procurorilor DIICOT, s-a constituit sub paravanul unei organizații și s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eșaloane de conducere (stat major) și personal de execuție.
Cine sunt cei 6 reținuți de DIICOT în dosarul de trădare. România urma să se numească ”Geția”
Conform informațiilor Newsweek, cei reținuți sunt Adrian Robertin Dinu, fondatorul Statului Major al Comandamentului „Vlad Țepeș”, din care face parte și generalul Radu Theodoru.
Tot reținuți mai sunt și Ștefan Mateescu, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Marius Semeniuc.
Conform unor surse judiciare, membrii grupării ”Vlad Țepeș” ar fi avut negocieri cu agenți ruși să scoată România din NATO. Dar urma să schimbe și numele țării din România în ”Geția”, iar imnul și drapelul urmau să fie, de asemenea, schimbate.
Apoi, urma înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, înlăturarea tuturor angajaţilor din instituţiile statului, adoptarea unei noi constituţii.
La instrumentarea dosarului care a dus la reținerea celor 6 au contribuit Serviciul Roman de Informații, în cooperare cu Direcția Generală de Informații a Apărării și cu Direcția Generală de Protecție Internă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.
Într-un comunicat de presă SRI a transmis că reprezentanți ai grupării acuzate de trădare au solicitat în mod activ sprijin din partea unor ofițeri din cadrul Ambasadei Federației Ruse.
Doi diplomați ruși au fost declarați persona non grata pe teritoriul României.
DIICOT a anunțat că a dispus reținerea a 6 persoane după ce, miercuri, au avut loc opt percheziții domiciliare în București, Ilfov, Giurgiu și Maramureș, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.






Fii primul care comentează