Press "Enter" to skip to content

Corpul lui Adrian Minune a cedat pe scenă. Adevărul despre internarea manelistului: a fost la un pas de moarte!

Adrian Minune nu traversează deloc o perioadă bună în aceste momente. În urmă cu doar câteva zile, celebrul cântăreț de manele a acuzat stări de rău și a fost internat într-o clinică privată din Capitală. Artistul s-ar fi aflat chiar pe scenă în momentul în care au început să apară problemele. Iată mai multe detalii despre internarea manelistului!

Lui Adrian Minune i s-a făcut rău pe scenă

Adrian Minune este, fără dar și poate, unul dintre cei mai iubiți și solicitați cântăreți de manele de la noi din țară. Cel mai recent concert, însă, ar fi putut fi și ultimul pentru îndrăgitul artist.

Aflat în Londra, manelistul a avut trei cântări. La cel de al treilea eveniment, după ce a interpretat două-trei piese, artistului i s-a făcut rău și a fost nevoit să se retragă în camera de hotel, potrivit surselor Spynews. A doua zi, Adrian Minune le-a înapoiat organizatorilor banii, pentru că nu a putut onora contractul.

Ulterior, artistul a revenit în țară si s-a internat într-un spital privat din București pentru a fi fost supus unor analize medicale amănunțite. Acum, manelistul se simte mai bine și le-a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care s-au îngrijorat de starea lui de sănătate.

Adrian Minune, primele declarații după ce s-a aflat că a fost internat

Potrivit spuselor sale, artistul urmează să fie externat. De asemenea, Adrian Minune a spus și cu ce problemă s-a confruntat. Manelistul a precizat că în corpul său s-ar fi declanșat un abces de la problemele de sănătate.

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Mai aștept un singur rezultat și mâine seară voi fi acasă. Merg la mine la Ștefănești. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut.

Am fost în Anglia, am cântat trei zile în același loc și am prins foarte mare curent. De la acest curent, s-a declanșat un abces, undeva în corp”, a povestit artistul pe pagina sa oficială de Instagram.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page