Poate nu știai, dar e bine să speli pepenele după ce l-ai cumpărat. Acesta poate fi plin de pesticide, dar și alte bacterii.
Dacă până acum nu obișnuiai să speli pepenele după ce l-ai cumpărat, mai bine renunți la acest obicei. Pepenele poate fi plin de pesticide în primul rând, dar totodată plin și de alte bacterii, având în vedere că până ajunge în rafturi, e transportat în diferite condiții.
De ce trebuie să speli pepenele după ce l-ai cumpărat
Pepenele este delicios și are beneficii uimitoare pentru organism. Iar acum că e vară, are și un preț mai accesibil și se găsește și mult mai ușor. Totuși, trebuie să fim atenți la micile detalii înainte să-l consumăm.
Spre exemplu, e bine să speli pepenele după ce l-ai cumpărat. Fie că îl mănânci atunci, sau mai târziu, coaja poate să conțină numeroase bacterii și inclusiv pesticide care pot ajunge în frigider, ori chiar pe masa unde pui pepenele.
Mai mult de atât, când tai pepenele cu cuțitul, tot ce se află pe coajă poate ajunge în interiorul. Drept rezultat, acel miez zemos și dulce poate ajunge să fie contaminat fie cu bacterii, fie cu pesticide.
Pentru a preveni acest lucru, tot ce trebuie să faci este să speli pepenele. Nu e suficient însă doar să îl treci printr-un simplu jet de apă de la chiuvetă. Apa s-ar putea să nu elimine toate impuritățile.
Cum acționează oțetul
Cu ce să speli, deci, pepenele după ce l-ai cumpărat? Cu o soluție făcută din trei părți de apă și o parte de oțet. Pune pepenele în ea, iar mai apoi folosește o lavetă înmuiată pentru a-l curăța.
La final clătește pepenele cu apă rece. Poate nu știai, dar oțetul funcționează în acest caz ca un dezinfectat natural. Acesta elimină o parte dintre bacterii, dar și pesticidele din coajă. Astfel, vei putea să consumi pepenele în siguranță.
Și nu doar pentru pepene această metodă e eficientă. Cu aceeași soluție poți spăla și alte fructe cu coajă groasă după ce le-ai cumpărat. Iar dacă nu îți place oțetul, poți utilizat bicarbonat de sodiu, care are beneficii similare.
Dizolvă o lingură de bicarbonat de sodiu într-un bol cu apă și lasă fructele sau legumele la înmuiat 15 minute în soluție. Clătește-le apoi cu apă rece. Poți folosi această metodă pentru struguri, ardei, castraveți, mere, dar și frunze de salată.






Fii primul care comentează