Press "Enter" to skip to content

Cu ce se scoate dopul de ceară din ureche: Câteva soluții pe care le recomandă medicii de la ORL

Ceara din urechi, denumită cerumen, este o substanță produsă în mod natural de corp cu scopul de a curăța, proteja și lubrifia urechile. Uneori, se întâmplă ca procesul de auto-curățare a urechii să nu funcționeze și să se acumuleze depozite de cerumen și cei care au aceste problem vor să știe cu ce se scoate dopul de ceară din ureche.

Cerumenul se formează în cele două treimi externe ale canalului auditiv și acționează ca un agent de auto-curățare pentru a menține urechile sănătoase. Ceara din ureche acționează ca o barieră în calea mizeriei și prafului, impiedicându-le în a înainta în profunzimea urechii.

Eliminarea cerumenului către orificiul exterior al urechii, pe unde iese singur sau este îndepărtat în timpul băii se produce datorită masticației, mișcării mandibulei și descuamarea pielei din canalul auditiv.

Impactarea sau blocarea parțială sau totală a canalului auditiv poate avea ca simptome pierderea auzului, mâncărime sau durere auriculară.

Care sunt simptomele dopului de ceară în ureche

Dopurile de ceară se formează din două cauze independente: temperatura foarte ridicată sau expunerea prelungită la umiditate.

Simptomele dopului de ceară sunt durerea auriculară, mâncărime, senzație de presiune în ureche, țiuit în ureche, pierderea auzului, scurgere auriculară, miros urât la nivelul urechii, tuse și modificări ale funcționării aparatului auditiv.

În cazul impactării cerumenului se recomandă consultarea unui medic ORL. De cerumen impactat poate suferi oricine, însă cele mai frecvente cazuri sunt întâlnite la vârstnici și la persoanele care folosesc căști sau aparat auditiv.

Cu ce se scoate dopul de ceară din ureche: Soluțiila îndemână pentru rezolvarea problemei

Bețișorul de ureche nu este o soluție bună deoarece poate împinge dopul de ceară chiar mai adânc decât se află deja. Mai mult de atât, nu ar trebui să mai folosești bețișoarele cu vată când îți cureți urechile pentru că există șansa să îți rănești timpanul.

Pentru a scăpa de dopul de ceară din ureche o variant des folosită este soluţia salină. Pentru a o obține, amestecați două linguriţe de sare cu o jumătate de cană de apă călduţă până când sarea se dizolvă complet. Folosind o pipetă, puneți câteva picături în ureche, menţinând capul îndreptat în sus. Soluția trebuie ținută maximum cinci minute în ureche, după care înclinaţi capul în direcţia opusă pentru a scurge apa.

Pentru a îndepărta dopurile de ceară puteți folosi ulei de măsline. Pentru asta, turnaţi câteva de ulei de măsline în fiecare ureche, apoi staţi culcat cu urechea în sus timp de un sfert de oră. După acest timp, întoarceţi capul ca uleiul să se poată scurge din ureche pe un şerveţel de hârtie sau într-un prosop. La fel trebuie procedat și la cealaltă ureche. Pe urmă, injectaţi cu o seringă apă călduță în urechea aplecată deasupra chiuvetei.

O altă variantă la îndemână pentru a scăpa de dopurile de ureche este folosirea apei oxigenate. Pentru asta, turnaţi apa la temperatura camerei în ureche şi lăsaţi-o să acţioneze până auziţi că nu mai sfârâie. Este indicat să staţi întins pe pat, pe o parte, cu urechea în sus. La final, ţineţi un prosop la ureche şi întoarceţi capul pentru ca apa să se scurgă în el.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page