Press "Enter" to skip to content

Cum a lovit pandemia în retail – Numărul magazinelor din România a scăzut cu 3.830, într-un an

Pandemia a scos din piața peste 3.830 de magazine, dacă raportăm numărul total de unități din 2020 la cel din 2019. S-a schimbat practic trendul, întrucât în 2019 numărul total al unităților a crescut. Cele care au rămas au avut însă per total o creștere a rulajelor. În plus, pe anumite formate, trendul este pozitiv.

În primul an de pandemie s-a acutizat și mai mult un trend observat în unii dintre anii anteriori și anume scăderea numărului de magazine de mici dimensiuni, arată o analiză realizată de Institutul Național de Statistică. Fiind cele mai numeroase, impactul în numărul total de magazine din România este semnificativ, chiar dacă există și formate acoperite de mari retaileri internaționali care continuă să crească.

Astfel, în 2020, reţeaua comercială a companiilor care au desfăşurat activități în comerţul cu amănuntul a scăzut cu 3.839 magazine, adică cu 3,2%, ajungând la aproximativ 115.000. A scăzut numărul unităților sub 120 de mp ( minus 4.400, până la 115.000), cele între 2.500-4.999 de mp ( minus 21 de unități până la 214) și cele între 5.000 de mp și 9.999 de mp (minus 20 de unități, până la 118). Spre comparație, în 2019, an obișnuit din punct de vedere economico-social,  rețeaua comercială  a crescut cu 242 de magazine per total, în timp ce numărul magazinelor cu suprafețe mai mici de 120 de mp a crescut de la 109.618 la 110.221 ( 603 de magazine).

Revenind la trendul din 2020,  numărul magazinelor între 400 și 999 de mp a crescut cu 460 până la peste 2.350, cele între 1.000 de mp și 2.499 de mp cu 87 de unități, până la 832 de unități, în timp ce magazinele foarte mari de peste 10.000 de mp a ajuns la 104 de la 86. Pentru a exemplifica, un magazin Lidl are în medie 1.300 de mp, în timă ce un magazin Kaufșand dintr-un oraș mai mic are în jur de 5.000 de mp.

Mai multe companii, afaceri mai mari

Chiar dacă numărul magazinelor a scăzut, numărul companiilor din retail este pe un trend pozitiv, la fel ca și business-ul lor total. S-a ajuns la aproximativ 102.300  cu 1.618 mai multe decât în anul 2019 și o cifra de afaceri realizată de 261,2 miliarde de lei. În anul 2020 comparativ cu anul 2019, comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere cu 1,4% în preţuri curente. Ponderea cea mai mare, 50,5% a fost deţinută de întreprinderile mari (cu 250 de salariaţi şi peste), în timp ce întreprinderile mici şi mijlocii au realizat 49,5% din valoarea totală a cifrei de afaceri.

În anul 2020, cea mai mare pondere a cifrei de afaceri înregistrată din activitatea de comerţ cu amănuntul o deţin mărfurile nealimentare, care reprezintă 42,1% din cifra de afaceri totală, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de anul precedent. Mărfurile alimentare au reprezentat 40,6% din cifra de afaceri totală, în creştere cu 2,9 puncte procentuale faţă de anul precedent, iar ponderea comerţului cu amănuntul al carburanţilor a scăzut cu 4,6 puncte procentuale

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page