Seismologii sunt în alertă! Ei au atras atenţia asupra valului de cutremure care s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cel mai mare dintre ele a avut magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter.
Un val de cutremure a cuprins, sâmbătă noapte, Turcia, o țară greu încercată de seismele din 6 februarie.
Cutremurul, la 72 km față de Kahramanmaraș
Primul seism a avut loc la ora 00:01, la 68 km vest de Kahramanmaraș și 27 km nord-vest de Andirin, și a avut o magnitudine de 3,2 grade. Al doilea seism a avut loc la ora 00:29, și a avut o magnitudine de 3,1 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 72 km nord de Diyarbakır și 21 km vest-nord-vest de Lice.
Însă, cel mai puternic seism a fost înregistrat la ora 01:55, și a avut o magnitudine de 4,5 pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la 72 km față de Provincia Kahramanmaraș.
Vă reamintim că, pe data de 6 februarie, un cutremur extrem de puternic, de 7,8 pe scara Richter, a zguduit sudul Turciei. Cu epicentrul în provincia Kahramanmaraş, seismul a afectat grav și țara vecină Siria.
Au urmat zeci de replici și apoi un alt seism de 7,7 grade, dar replicile nu s-au oprit, fiind în total peste 120.
Cutremure de peste 6 grade în Oceanul Pacific
Vineri, 28 aprilie 2023, două seisme cu magnitudinea de peste 6 grade pe scara Richter au lovit Oceanul Pacific. Primul cutremur, a cărui magnitudine a fost de 6,2 grade pe scara Richter, a avut loc la ora 06:13, iar al doilea cutremur a avut magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter.
Ambele seisme au lovit Oceanul Pacific, la sud de Insulele Fiji, potrivit informațiilor transmise de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite.
Altfel, un cutremur cu magnitudinea 3,6 pe Richter s-a produs vineri dimineaţa, la ora 6:13, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 142 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 55 km nord-vest de Buzău, 59 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 60 km est de Braşov, 68 km vest de Focşani, 68 km nord-est de Ploieşti şi 96 km nord-est de Târgovişte.






Fii primul care comentează