Press "Enter" to skip to content

De ce boală suferea nepotul lui Tzancă Uraganu. Lucas a murit la 8 ani, după o luptă grea: „Un copil așa bun…”

Momente de coșmar pentru familia lui Tzancă Uraganu. Nepotul celebrului manelist a murit la 8 ani. Toată lumea spera la o minune… însă băiețelul a pierdut lupta cu viața. De ce boală suferea Lucas.

Anunțul că Lucas a murit a fost făcut chiar de unchiul lui, Tzancă Uraganu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de manele de la noi din țară. Familia este devastată de durere în aceste momente grele.

Boala de care suferea nepotul lui Tzancă Uraganu

Tzancă Uraganu a postat pe Facebook un videoclip în care Luca, nepotul lui, cânta, dar și un mesaj trist prin intermediul căruia a dezvăluit că băiețelul a pierdut lupta cu viața.

În secțiunea de comentarii, Tzancă Uraganu a făcut public faptul că Lucas era bolnav de cancer. Băiatul nu a putut să ducă prea mult timp problemele grave de sănătate, iar după 7 luni a murit.

Părinții lui au aflat că avea această boală grea după ce au mers cu el la un control. Lucas avea o umflătură la umăr, iar nimănui nu îi trecea prin cap că ar putea fi vorba despre o problemă incurabilă.

A fost prea târziu… boala era deja în stadiul 4 în momentul în care a fost descoperită. Rugăciuni, speranță, iubire… nimic nu a putut să îl salveze pe băiatul de 8 ani.

„Un copil așa bun… A fost bolnav de cancer și în 7 luni a murit… S-a dus cu o mică umflătură la umăr la control. Deja era stadiul 4”, a scris Tzancă Uraganu în comentariile de la postarea lui de pe Facebook.

Alina Marymar, mesaj pentru părinți

Fanii știau deja că nepotul lui Tzancă Uraganu se lupta cu probleme grave de sănătate. În urmă cu câteva săptămâni, partenera manelistului a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin intermediul căruia îi îndemna pe părinți să fie atenți la starea celor mici.

„Simt să vă spun asta. Fiți mai buni, lăsați orice răutate care va macină și apreciați viața așa cum este… și nu vă mai plângeți pentru nimicuri, adevăratele probleme sunt altele… aveți grijă de sănătatea voastră și, în special, a copiilor! Faceți toate analizele copiilor minim la șase luni pentru că orice ar fi… luat din timp este mai ușor de vindecat. Lucas al nostru puternic!”, a fost mesajul scris de Alina Marymar, în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de Instagram.

Toată familia lui Tzancă Uraganu este în doliu după moartea lui Lucas. Apropiaților nu le-a mai rămas nici speranța.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page