Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Papa Francisc, înmormântat cu pantofii uzaţi pe care i-a folosit ani de zile. Motivul acestei alegeri

Papa Francisc, cunoscut în întreaga lume pentru modestia și apropierea sa față de cei mai simpli oameni, va fi înmormântat purtând pantofii negri ortopedici, uzați de timp și de folosirea zilnică. Aceste încălțări simple l-au însoțit în toate aparițiile publice din ultimii ani și, în loc să opteze pentru fastul tradițional, Papa a dorit să păstreze această imagine de smerenie până în ultimul moment.

Papa Francisc este înmormântat sâmbătă

Jorge Mario Bergoglio, supranumit „Papa celor din urmă”, va coborî „în țărână” cu aceiași pantofi simpli în picioare, refuzând astfel pantofii brodați sau încalțările somptuoase purtate de alți pontifi la momentul înmormântării. Este o alegere profund simbolică, în ton cu viața sa dedicată celor marginalizați și principiilor autentice ale modestiei.

Ceremonia funerară a Papei Francisc a avut loc sâmbătă, pe esplanada Bazilicii Sfântul Petru, la fel cum s-a întâmplat în 2005, la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. După serviciul religios, trupul neînsuflețit al Papei va fi mutat la Bazilica Santa Maria Maggiore, locul pe care și l-a ales pentru a-și dormi somnul de veci. Această biserică este una dintre cele mai vechi și mai importante locuri de cult din Roma, având o semnificație aparte pentru Francisc, care obișnuia să o viziteze frecvent înainte și după fiecare călătorie apostolică.

Cât costă funeraliile Papei

Costurile funeraliilor sunt suportate integral de Vatican și sunt estimate la aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă care acoperă logistica, securitatea și toate serviciile religioase asociate. Vaticanul a precizat că, în acord cu dorința Papei Francisc, toate cheltuielile vor fi gestionate cu maximă atenție, evitând excesele sau fastul inutil.

Astfel, Papa Francisc rămâne și după moarte fidel idealurilor care i-au definit întreaga viață: modestia, apropierea de cei simpli și respingerea oricărei forme de opulență. Alegerea pantofilor uzați, în locul simbolurilor luxoase, este încă o mărturie a credinței sale profunde într-o Biserică smerită și aproape de oameni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *