Accidentul s-a produs vineri seara, pe drumul european E58, pe raza localității Buda din Botoșani.
La volan se afla tatăl, un bărbat în vârstă de 32 de ani. Mama, în vârstă de 28 de ani, și cei trei copii de 5 ani, 2 ani și jumătate, respectiv 5 luni erau pasageri. Accidentul s-a produs la doar 300 de metri de casa familiei care locuiește în Buda.
Pe fondul ploii, bărbatul din Botoșani a pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care mașina a derapat, a ieșit de pe șosea și s-a oprit direct într-un cap de pod din apropiere. Toate persoanele din autoturism aveau centură de siguranță. La fața locului au ajuns două echipaje de ambulanță, iar mama a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.
Copiii au fost duși la Centrul Primiri Urgențe de la Pediatrie. „Toți copiii au traumatisme minore, la prima vedere”, a declarat un cadru medical de la ambulanță, scrie Botoșani News.






Fii primul care comentează