Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Doctorul Adrian Pătrulescu a încetat din viață în mod subit. Apropiații sunt în stare de șoc: „Rămas bun, Adi!”

Comunitatea medicală din Vâlcea este îndurerată după trecerea în neființă a doctorului Adrian Pătrulescu. Bărbatul s-a stins din viață în somn, notează Ziarul Argeșul.

Doctorul Adrian Pătrulescu a încetat din viață la 66 de ani

ortoped Adrian Pătrulescu a încetat din viață în Sâmbăta Mare, chiar înainte de Sărbătorile Pascale.

Vestea dispariției a adus tristețe profundă în rândul familiei, dar și al colegilor. Doctorul era apreciat în meseria sa, fiind descris ca un „medic de excepție și un om de aleasă valoare”.

„Cu profundă tristețe, echipa Spitalului Județean de Urgență Vâlcea își exprimă regretul pentru trecerea la cele veșnice a domnului doctor Patrulescu Adrian Dumitru, un medic de excepție, un coleg respectat și un om de aleasă valoare.

Va rămâne în amintirea noastră prin profesionalismul, bunătatea și dăruirea cu care a fost mereu alături de pacienți și de colegi.

Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Citește si: Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor

Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de Spitalul Județean de Urgență Vâlcea pe pagina de Facebook.

Doctorul făcea parte și din clubul Rotary Râmnicu Vâlcea, fiind membru dedicat și președinte în anul rotarian 2015–2016.

„Rămas bun, Adi! Ne vei lipsi, vei rămâne în inimile noastre și îți vom cinsti memoria, nu doar ca profesionist și dedicat medic ortoped, ci mai ales ca om deosebit și prieten adevărat pe care am avut onoarea si privilegiul de a-l cunoaște!”,

Pe lângă cariera medicală, Adrian Pătrulescu mai avea o pasiune: fotografia. Până în ultima sa clipă, a preferat să păstreze discretă această înclinație artistică.

Trupul doctorului a fost depus la capela cimitirului Sfântul Gheorghe Nord, unde apropiații s-au adunat pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *