Categories: Fără categorie

Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător a încetat din viaţă la vârsta de 43 de ani

„Răzvan Ionilă, care între anii 2002 şi 2004 a îmbrăcat tricoul alb-violet (perioada Poli AEK), ne-a părăsit prematur la vârsta de 43 de ani! Transmitem pe această cale condoleanţe familiei şi tuturor celor apropiaţi de John!”, a precizat clubul timişorean într-o postare pe Facebook.

Înaintea partidei Politehnicii cu CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, de sâmbătă (ora 15.00), se va ţine un moment de reculegere.

Mesaje de condoleanţe după moartea lui Răzvan Ionilă

Adversarul Politehnicii de sâmbătă, 8 martie, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, a transmis, de asemenea, un mesaj de condoleanţe după decesul lui Răzvan Ionilă.

„Cu profundă tristețe scriem aceste rânduri despre Răzvan Ionilă, care a pierdut, din păcate, lupta cu viața. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia sa, care traversează aceste momente cumplite. Având în vedere că ieri am inițiat licitația în sprijinul lui Răzvan, aceasta va continua, iar suma strânsă va fi donată familiei pentru a-i ajuta cu costurile de repatriere. Orice contribuție este un gest de solidaritate și compasiune pentru familia lui, care are nevoie de sprijinul nostru”, este mesajul transmis de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii.

„Drum lin, Răzvan Ionilă! Cu doar două săptămâni înainte să cadă secerat pe teren, am stat de vorbă cu Răzvan… Îmi spunea să fac mișcare, avea idei frumoase despre educația copiilor, dar, din păcate, era adesea dezamăgit de starea fotbalului nostru. Un suflet bun, un om pasionat, un prieten adevărat… Plecarea lui lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut”, a scris şi Stelian Iordache, comentator sportiv.

De-a lungul carierei, Ionilă a jucat între altele şi pentru Dunărea Galaţi, Petrolul şi ALRO Slatina.

Acasa

Recent Posts

„Nu sunteți orb… soția dumneavoastră pune ceva în mâncarea dvs…” — i-a spus o fetiță fără adăpost unui bărbat bogat.

Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…

10 ore ago

Acestea sunt consecințele de a dormi cu un..

Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…

10 ore ago

Ce se întâmplă cu anii munciți când o persoană moare înainte de pensie? Familia poate primi bani, legea vorbește clar!

Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…

11 ore ago

Judecătoarea care a decis eliberarea lui Călin Georgescu explică de ce nu mai este necesar arestul preventiv

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…

11 ore ago

Un șeic arab bogat a inventat o probă neobișnuită pentru femeile care visau să devină soția lui

Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…

11 ore ago