Press "Enter" to skip to content

DOLIU ÎN MUZICA POPULARĂ! MĂRIN CORNEA A MURIT ÎNAINTE SĂ ÎMPLINEASCĂ 78 DE ANI: „AI FOST MAI MULT DECÂT UN PĂRINTE”

Este doliu imens în lumea muzicii populare. O emblemă a folclorului românesc s-a stins din viață, vestea tristă fiind dată chiar de familia îndurerată. Cântărețul celebru, Mărin Cornea, a murit la vârsta de 78 de ani, lăsând un gol imens în sufletele celor dragi, dar și-n industria artistică. Acesta urmează să fie condus pe ultimul drum în localitatea natală, din județul Teleorman. Mesajul dureros transmis de fiica regretatului interpret! 

Mărin Cornea s-a stins din viață cu o lună înainte să împlinească vârsta de 78 de ani. Vestea a picat ca un trăsnet pentru întreaga familie, dar și pentru colegii lui din industria muzicală. Solistul va fi condus pe ultimul drum luni, 20 ianuarie 2025, în localitatea de baștină din județul Teleorman. Acesta va fi înmormântat în satul Băcălești, comuna Călmățuiu de Sus.

Fiica regretatului solist de muzică populară a transmis un mesaj copleșitor pe rețelele de socializare, după ce a aflat că tatăl ei nu mai este în viață. Maria Cornea i-a mulțumit părintelui său pentru tot ce a făcut pentru ea și i-a lăudat întreaga carieră artistică. Mesajele de condoleanțe din partea apropiaților, dar și din partea fanilor au început să curgă în mediul online, după ce s-a aflat de moartea lui Mărin Cornea.

„Astăzi, sufletul tatălui meu, Mărin Cornea, maestru al muzicii populare, a urcat în împărăția cerurilor, lăsând în urma lui o moștenire neprețuită de artă, iubire și amintiri de neșters. Ai fost mai mult decât un părinte – ai fost un artist desăvârșit, un mentor și un sprijin neclintit.

Muzica ta va continua să vibreze în inimile celor care au avut privilegiul să o asculte, iar spiritul tău generos va rămâne veșnic viu în sufletele noastre. Drum lin, tată drag! Acolo unde te-ai dus, să cânți și să încânți sufletele celor de dincolo, așa cum ai făcut-o aici. Te vom purta mereu cu noi, în fiecare melodie, în fiecare zâmbet, în fiecare clipă.”, a fost mesajul copleșitor transmis de fiica lui, Maria.

În urmă cu ani buni, interpretul de muzică populară era acuzat de rele tratamente chiar de copiii lui. Aceștia mărturiseau că tatăl lor n-ar fi fost blând cu el, ci le-ar fi aplicat corecții violente pe care nu le vor uita vreodată.

„M-am culcat și când m-am trezit, m-a bătut până am leșinat. Cu bastonul de la poliție, cu cureaua, cu lanțul de la câine”, și-a amintit Ionela Cornea, acum mulți ani, la Acasă TV.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page