Valentina a predat limba română mai bine de 25 de ani la Universitatea din Milano și a fost decorată în ianuarie 2025 cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler, pentru contribuția sa la promovarea limbii și culturii române în Italia.
Românca a ajuns să-și facă meseria în Italia, acolo unde a strălucit la catedră, fiind lector de limba română la Universitatea din Milano în perioada 1995–2019. De asemenea, Valentina a contribuit la realizarea unor manuale, dicționare și lucrări de specialitate, devenite instrumente importante pentru italienii care doreau să învețe limba noastră. Iar din 2010, a fost cea care s-a ocupat de organizarea cursurilor de limba română pentru italieni, în cadrul Centrului Cultural Italo-Român din Milano.
După o viață dedicată profesiei, moartea Valentinei a stârnit reacții din toate părțile: elevii, colegii, prietenii, rudele și chiar și reprezentanții diplomatici români i-au adus un ultim omagiu sâmbătă, pe 10 octombrie 2026.
„Rămas-bun, doamnă profesoară. Cuvintele pe care le-ați transmis vor continua să găsească oameni, să trezească emoții și să apropie România de cei care doresc să o cunoască. Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții consulatului.
La aflarea teribilei vești și ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău, cea care i-a înmânat premiul din ianuarie 2025, a transmis un mesaj în care a vorbit la superlativ despre Valentina, despre viața ei profesională și despre bunătatea și inteligența ei remarcabile.
Se mai știe despre viața profesională a Valentinei că s-a ocupat și de traducerea în limba italiană a unor opere importante ale literaturii române.
Un alt mesaj plin de emoție și apreciere pentru munca Valentinei a venit de la apropiata sa Violeta.
„Dincolo de toate realizările sale academice, a fost mereu un sprijin cald și de nădejde pentru prieteni, gata oricând să le sară în ajutor celor din jur. Pentru mine, pentru familia mea și pentru toți colaboratorii noștri, prietenia ei a fost un adevărat privilegiu în toți acești ani”, a scris Violeta.
Și tot prietena regreatatei profesoare a spus că slujba de înmormântare a avut loc luni, 12 octombrie 2026, la ora 14:45, la biserica Maria del Rosario, situată pe Via Andrea Solari nr. 22, în Milano.






Fii primul care comentează