Elena Lasconi demisionează din funcția de președinte USR
„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.
În mesajul său, Elena Lasconi a subliniat angajamentul față de valorile care au stat la baza fondării USR și și-a reafirmat sprijinul pentru continuarea luptei împotriva corupției și pentru o Românie dreaptă și modernă. Țara noastră trece printr-o perioadă complicată, plină de provocări. Este necesar ca eforturile noastre să fie îndreptate spre susținerea unui parcurs proeuropean și accelerate eforturile de schimbare a unui sistem care s-a dovedit nefuncțional în interesul cetățenilor.
„Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem”, a transmis Elena Lasconi.
Elena Lasconi transmite un mesaj de mulțumire colegilor din partid, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs: „Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați arătat încredere, respect, susținere. Și mă refer la voi, colegii mei din USR, la voi, susținători, voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine.”
Actualizare:
Deputatul USR Radu Miruță a declarat, luni, pentru B1 TV, că în prezent „prioritatea numărul 1” a partidului nu este ce face Elena Lasconi”, ci să îl ajute pe Nicușor Dan să câștige alegerile prezidențiale.
Radu Miruță a spus că USR are luni „o ședință de Comitet Politic pentru strategia pentru turul 2”, care a fost „convocată de două săptămâni”.
Referindu-se la strategia partidului de a-i retrage sprijinul Elenei Lasconi în timpul campaniei pentru a susține candidatura lui Nicușor Dan, deputatul a spus: „La USR sunt multe acuzații, dar niciodată că sunt oameni proști. Era o chestiune absolut rațională, a fost benefică. Decizia pe care și eu am luat-o, între cei 16, cum ne spuneau ei, „puciști”, în perioada respectivă, s-a dovedit una rațională”.
„În momentul de față partidul este 100% angrenat în campania pentru Nicușor Dan. Ni s-au pus multe piedici din partea Biroului Electoral Central, să nu ne putem afișa, am făcut-o mai cu perdea, n-am putut să cheltuim banii, am strâns doar împrumuturi pentru Nicușor Dan. De astăzi înainte, USR, nemaiavând ce spunea Biroul Electoral Central, candidat, oricum noi nu aveam, că îl susțineam pe Nicușor Dan, suntem cu toate forțele, cu toate energiile, cu toți oamenii în stradă, cu toții banii pe care putem să îi folosim în campania electorală pentru susținerea lui Nicușor Dan”, a continuat Radu Miruță.






Fii primul care comentează