Răzvan, fiul unui preot, a murit la doar 29 de ani. Tânărul era plecat la muncă în Elveția și se pregătea să-și dea lucrarea de doctorat.
Tragedie fără margini în familia unui preot din Suceava. Fiul său, în vârstă de doar 29 de ani, a murit subit. Tânărul lucra de mai multă vreme în Elveția și se pregătea să revină în țară, pentru a-și da lucrarea de doctorat. Părinții săi sunt acum cuprinși de durere.
Fiul unui preot din Suceava, mort la doar 29 de ani. Se pregătea să-și dea doctoratul
Răzvan Airinei avea toată viața înainte și planuri mărețe. Din primele informații, el s-ar fi stins din cauza unui infarct. În Elveția, el deținea funcția de manager la un hotel. Familia îl aștepta bucuroasă acasă, nu și de această dată, însă.
”In aceste clipe de adanca tristete, este foarte greu sa-ti gasesti cuvintele pentru ca nimic nu-ti mai poate mangaia sufletul. Este foarte trist, dureros si nedrept ca un copil sa-si paraseasca parintii astfel. Razvan va ramane mereu in inimile noastre.
(…) Cei care l-ati cunoscut, il veti gasi de acum in sufletul si in gandul vostru, in rugaciunile si inimile voastre, cu zambetul pe buze si plin de energie, asa cum il stiam cu totii pe iubitul nostru Razvan”, a transmis mama lui Răzvan, pe rețelele de socializare. Tot aceasta a mai precizat că vineri fiul ei va fi condus pe ultimul drum, informează stiribucovina.ro
Acum, pe contul de facebook al lui Răzvan se găsesc mulțimi de mesaje de condoleanțe din partea celor dragi. Cu toții își exprimă regretul profund față de pierderea lui, mai ales că avea toată viața înainte, iar moartea s-a produs pe neașteptate.
”Am plâns unul pe umărul celuilalt. Am râs mereu împreună… Ai fost sprijinul tuturor și scânteia noastră de bucurie. Drum lin micuțul nostru Razvan Dimitrie Airinei. Te vom iubi mereu”/ ”Durerea unui părinte este fără margini, inima rămânând pustiită și tristă pentru totdeauna”, sunt o parte dintre mesajele de condoleanțe de la cei dragi.
De ce mor tot mai mulți tineri sub 40 de ani. Explicația medicilor
În ultima vreme, sunt tot mai mulți tineri care mor subit, în urma unui infarct. Medicii au o explicație pentru această situație. De vină ar fi stilul de viață bazat pe nopți nedormite, hrană proastă sau munca peste putere. Toate acestea ar cauza extenuare, care se soldează cu deces.
”Moarte subită, aşa cum însăşi termenul spune, este survenirea opririi cardiace într-un mod neaşteptat, fără niciun prodon, la un pacient la care nimic nu anunţa lucrul acesta, la care nu se ştia bolnav înainte, care nu avea o suferinţă înainte”, a transmis pentru Observator Horațiu Moldovan, expert în chirurgie.
Medicii le recomandă tinerilor, și nu numai, să fie precauți cu modul lor de a supraviețui, mai exact: să facă sport, să doarmă suficient, 7 sau 8 ore, să consume mai puțină tehnologie, să evite hrana pe bază de grăsimi, multe dulce sau carbohidrați, să iasă în natură și să socializeze cât mai mult cu cei din jurul lor.
Be First to Comment