Guler Erdogan, fost model de podium și câștigătoare a titlului Miss Balcani, a murit într-un accident rutier petrecut în noaptea de 1 aprilie, în orașul Giresun, Turcia. Tânăra avea doar 27 de ani.
Guler Erdogan se afla la volan după ce plecase dintr-un club de noapte, când a fost oprită de poliție pentru un control de rutină. După ce a fost supusă unui test de alcoolemie, aceasta a fost depistată cu o valoare peste limita legală. Pentru a scăpa de sancțiuni, tânăra a ales să fugă pe jos.
În timp ce încerca să scape de autorități, ea a alunecat de pe un pod și a căzut de la o autostradă de aproximativ 15 metri pe o autostradă cu șase benzi. Aceasta a fost lovită de un autoturism care circula în acel moment, impactul fiindu-i fatal.
„În timpul verificării, s-a stabilit că Erdoğan era sub influența alcoolului. Ea a abandonat mașina și a fugit. Au fost chemate imediat la fața locului mai multe ambulanțe, care au stabilit că Güler Erdoğan a murit”, au relatat autoritățile.
Originară din Giresun, Guler Erdogan era cunoscută în lumea modei pentru aparițiile sale pe podium și pentru titlul de Miss Balcani. Unele sursă susțin că aceasta locuia în Franța, în timp ce altele indică faptul că ar fi avut reședița în Kosovo.
Autoritățle continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Güler Erdoğan a avut tentative de suicid în trecut Potrivit agenției DHA, Güler Erdoğan, modelul de 27 de ani și câștigătoarea titlului „Miss Europe,” suferea de probleme psihice și avusese tentative de suicid în trecut. Ea se întorsese în orașul natal, Giresun, pentru a celebra sărbătoarea de Eid al-Fitr, înainte de tragicul incident care i-a curmat viața.
Güler Erdoğan fost premiată cu titlul de „Miss Europe” în cadrul unui concurs internațional de frumusețe, organizat anul trecut. În prezent, cazul tragic care i-a curmat viața este în atenția autorităților turce, care continuă să investigheze circumstanțele incidentului.
Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…
Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…
George Simion îl acuză pe Nicușor Dan că ar plănui să scoată AUR în afara…
Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…
Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…
Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…