Press "Enter" to skip to content

“Insula Iubirii”, sezonul 7. Radu Vâlcan, imagini din decorul de vis unde au loc filmările

Radu Vâlcan a venit cu o surpriză pentru fanii emisiunii Insula Iubirii. Filmările au început în Phuket, Thailanda, iar concurenții sunt nerăbdători să-și testeze partenerii. În sezonul 7 vor exista mai multe schimbări care vor fi pe placul tuturor.

  • Au început filmările pentru Insula Iubirii sezonul 7
  • Locul de vis în care va avea loc reality show-ul

Insula Iubirii este una dintre emisiunile cele mai așteptate de către publicul din România. Aici este locul unde cuplurile își vor testa fidelitatea și vor avea parte de noi experiențe la care nici nu s-ar fi gândit.

Radu Vâlcan este alături de concurenți de șapte ani, de când a fost lansată emisiunea și nici nu își dorește să plece prea curând de la cârma sa.

Radu Vâlcan filmează deja pentru “Insula Iubirii”, sezonul 7

De curând, au început filmările pentru sezonul al șaptelea care va fi difuzat din 2023. Fanii show-ului mai au de așteptat o perioadă, iar apoi, vor putea fi prezenți în fața micilor ecrane, unde se va desfășura acțiunea.

Radu Vâlcan a plecat împreună cu echipa de producție în Thailanda încă de la sfârșitul lunii noiembrie. Prezentatorul este foarte încântat de tot ceea ce urmează să se întâmple.

Concurenții vor avea parte de noi experiențe și vor apărea câteva schimbări neprevăzute. Cu toate că filmările sunt epuizante, acesta nu ar schimba nimic de dragul show-ului pe care îl găzduiește.

„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că ne pregătim să pornim în cea de-a şaptea aventură thailandeză. Uitându-mă în urmă, nici nu îmi dau seama când au trecut şapte ani de când am început acest proiect. Despre cifra, asta, şapte, se spune că este una magică. Tot în jurul ei mă organizez şi eu în Thailanda, când dorm mai puțin de șapte ore pe zi și filmez mai mult de șapte ore pe noapte. Sunt mândru că am ajuns deja la al şaptelea sezon şi abia aştept să văd cu ce ne va surprinde Insula de această dată, pentru că fiecare sezon de până acum ne-a surprins diferit!”, a declarat Radu Vâlcan.

Ce știm despre următorul sezon “Insula iubirii”

Sezonul șapte din Insula Iubirii va aduce câteva schimbări atât pentru concurenți, cât și pentru public. Veți afla povești noi de viață ale celor care au răspuns afirmativ acestei provocări, locații noi, dar și reguli noi care vor fi respectate.

Vara anului 2023 va fi presărată de detaliile picante ale emisiunii. Concurenții își vor testa partenerii de viață, ajungând să aibă parte de aventura vieții lor. Filmările vor avea loc în Phuket, în două resorturi exclusive din cea mai mare insulă a Thailandei.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page