Press "Enter" to skip to content

Locul din România binecuvântat de Dumnezeu. Ce se întâmplă cu oamenii care intră în Izvorul Îngerilor

Izvorul Îngerilor, supranumit și Fântâna Leacului, este considerat a fi un loc binecuvântat de Dumnezeu, a cărui apă are puteri tămăduitoare. Se află undeva în județul Sălaj, la poalele munților Meseș și a devenit un loc în care credincioșii se adună an de an, înainte de Rusalii.

  • Locul din România binecuvântat de Dumnezeu
  • Credincioșii vin aici să vadă izorârea apei tămăduitoare

Minunea de la Izvorul Îngerilor, din comuna sălăjeană Horoatu Crasnei, face ca mii de credincioși să vină în acest loc din România pentru puterile tămăduitoare ale apei de izvor. Aflată în Depresiunea Șimleului, la obârșia râului Crasna, ”Fântâna Leacului” este un izvor care iese la suprafață pe fiecare an, doar înainte de Rusalii.

Izvorul Îngerilor, Locul din România binecuvântat de Dumnezeu

Pentru că nimeni nu-și poate explica fenomenul, locul este considerat a fi binecuvântat de Dumnezeu, iar această credință este întărită de faptul că acolo a existat o mânăstire cu sute de ani în urmă.

Pe fiecare an, credincioșii vin la Izvorul Îngerilor pentru a asista la izvorârea apei tămăduitoare. Mulți care au fost bolnavi susțin că s-au vindecat cu apa din acest izvor, apă care iese la suprafață doar înaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh sau a Rusaliilor și dispare după câteva săptămâni.

Există și sceptici care spun că fenomenul de la Fântâna Leacului din satul Stârciu se datorează topirii zăpezilor și a ploilor de primăvară, care fac ca apa să se acumuleze în subteran și să iasă la suprafață în acea perioadă a anului. Totuși, credincioșii nu renunță la la convingerea că apa este binecuvântată și vin La Poiană an de an.

De câțiva ani, în zonă există și o bisericuță de lemn, ridicată de proprietarul terenului. Aceasta poartă hramul ”Înălțarea Domnului” și cei care vin la Izvorul Îngerilor pot asista la slujbe într-un loc izolat, parcă uitat de lume.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page