Categories: Fără categorie

Mama Geta nu s-a abținut, după ce a văzut imaginile cu fetița lui Culiță Sterp. Și surorile lui au avut ceva de zis

Mama Geta, mesaj emoționant, la scurt timp după ce Daniela Iliescu și Culiță Sterp și-au ținut fetița în brațe.

Este mare bucurie în familia lui Culiță Sterp, după ce el și Daniela Iliescu au devenit părinți pentru a doua oară. Soția artistului a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, iar de atunci nu își mai încap în piele de fericire. Nu mai încape îndoială faptul că Daniela Iliescu este foarte activă în mediul online, acolo unde ține în permanență legătura cu urmăritorii săi.

Tocmai de aceea, nu avea cum să nu împărtășească cu aceștia bucuria pe care o trăiesc în acest moment. Aceasta a distribuit o fotografie în care apare alături de Culiță Sterp, fiul lor, Milan, dar și de micuță. 

„Astăzi, 03.03.2025 am devenit părinți pentru a doua oară! A venit pe lume prințesa noastră 🤍🤍🤍🤍 Bă, îmi vine să urlu de bucurie, nu mai pot ce stare am. Deci e o frumusețe rară! Buzele mari ca taică-su și maică-sa, urechiușele mici, pielea creolă…doamne, îmi vine să o mănânc….am o stare de îmi vine să sun pe toată lumea să dau vestea, dar mai bine vă dau vestea aici ca să aflați toți ca sunt cel mai fericit tată din lume! Te iubesc @daniela.iliescu ești cea mai bună mamă, soție, iubită, prietenă, și tovarășul meu de drum pentru toată viața! Îți mulțumesc că m-ai făcut iar cel mai fericit! Dar vezi că nu ne oprim aici 😂”, a scris artistul pe Instagram.

„Te iubesc, dragostea mea! Vă mulțumim tuturor! ♥️♥️♥️ și ție Doamne, în primul rând ca ne-ai adus-o sănătoasă 🙏🏼♥️”, a fost comentariul pe care l-a lăsat Daniela Iliescu la postarea soțului ei.

Și mama Geta a lăsat un mesaj la fotografia cu nepoțica ei: „Pot spune doar atât: radiez de fericire!!!! Scumpa mea nepoțică abia aștept să te iau în brațe!!! Ǎsta da cadou de mǎrțișor!!!! Mulțumesc tată ceresc pentru toate darurile tale. Milioane de felicitări draga mea!”.

Postarea lui Culiță Sterp a generat mai bine de 123 de mii de aprecieri și o mulțime de reacții din partea prietenilor virtuali.

„Bine ai venit pe lume, prințesă scumpă!” și „Doamne ce frumoși 🌸🤍 Familia e completă acum, să înceapă aventura! Vă iubesc!”, i-au mai scris Geta și Ileana Sterp.

Acasa

Recent Posts

„Nu sunteți orb… soția dumneavoastră pune ceva în mâncarea dvs…” — i-a spus o fetiță fără adăpost unui bărbat bogat.

Mihai stătea aplecat deasupra chiuvetei, sprijinindu-și palmele de ceramica rece. Apa curgea, luând cu ea…

11 ore ago

Acestea sunt consecințele de a dormi cu un..

Semnul lui Kussmaul: când gâtul îți poate „spune” mai mult decât crezi Uneori, corpul oferă…

11 ore ago

Ce se întâmplă cu anii munciți când o persoană moare înainte de pensie? Familia poate primi bani, legea vorbește clar!

Mulți români se întreabă ce se întâmplă cu anii de muncă și contribuțiile plătite dacă…

11 ore ago

Judecătoarea care a decis eliberarea lui Călin Georgescu explică de ce nu mai este necesar arestul preventiv

Judecătoarea Diana Nicoleta Costea de la Tribunalul Bucureşti susţine că nu există nicio dovadă că…

12 ore ago

Un șeic arab bogat a inventat o probă neobișnuită pentru femeile care visau să devină soția lui

Șeicul Omar avea patruzeci și doi de ani. Deținea mai multe companii mari, locuia într-un…

12 ore ago