Marina Voica trece printr-o nouă perioadă dificilă din punct de vedere al sănătății.
Îndrăgita cântăreață, în vârstă de 90 de ani, a fost transportată de urgență la spital, unde medicii au decis să o interneze. Artista s-ar fi confruntat recent cu amețeli puternice, însă nu a oferit, până în acest moment, detalii suplimentare despre starea sa.
Potrivit informațiilor publicate de Spynews.ro, problemele au apărut după ce, în urmă cu câteva zile, Marina Voica s-ar fi plâns că are amețeli intense. Ulterior, aceasta a ajuns la spital, unde a rămas sub supravegherea medicilor.
Marina Voica s-a confruntat și în trecut cu probleme grave de sănătate
Nu este pentru prima dată când artista are nevoie de îngrijiri medicale. În urmă cu cinci ani, Marina Voica a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă pe cord deschis, efectuată la o clinică din Brașov. La vremea respectivă, problemele cardiace ar fi făcut ca alte spitale din România să refuze efectuarea operației.
Cântăreața avea leziuni severe la nivelul a două valve ale inimii, iar ea considera că afecțiunea ar putea avea legătură cu o infecție cu amigdalită pe care o suferise în tinerețe. Intervenția chirurgicală a durat aproximativ trei ore.
La câteva luni după operație, artista a ajuns din nou la spital, de această dată în Câmpina, în urma unei intoxicații alimentare. Starea sa s-a îmbunătățit rapid după ce medicii i-au administrat o perfuzie.
Cine este Marina Voica
Marina Voica s-a născut pe 3 septembrie 1936, în Ivanovo, pe atunci parte a Uniunii Sovietice. A urmat Facultatea de Finanțe și Credit din Moscova, unde l-a cunoscut pe Marcel Voica, românul cu care s-a căsătorit. După terminarea studiilor, s-a stabilit în România și a lucrat la ADAS.
Cariera sa muzicală a început să capete amploare după apariția în emisiunea „Tinere talente”, realizată de Valeriu Lazarov la TVR. Piesa „Pe aripa vântului”, lansată în 1960, a contribuit la afirmarea sa în muzica ușoară.
De-a lungul anilor, Marina Voica a devenit una dintre cele mai apreciate interprete de muzică ușoară, cucerind publicul prin vocea și stilul său aparte. Artista a rămas o figură emblematică a muzicii românești, iar vestea internării sale îi îngrijorează pe cei care îi urmăresc activitatea.






Fii primul care comentează