Press "Enter" to skip to content

Mioara Roman a murit la azilul din Snagov, unde era internată de câteva luni

Mioara Roman s-a stins din viaţă, azi-noapte, la azilul din Snagov, acolo unde era internată de câteva luni. Surse Observator spun că fosta soţie a lui Petre Roman a pierdut lupta cu viaţa în urma unui stop cardio-respirator. Mereu cu zâmbetul pe buze şi apariţii impecabile – aşa eram obişnuiţi cu toţii să o vedem pe Mioara. Din nefericire, problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani au lăsat urme vizibile. 

Anaida Glujdea, reporter Observator: Mioara Roman s-a stins din viață în azilul în care locuia, de lângă București, cu mai puțin de 2 luni înainte de ziua sa. Pe 19 aprilie, aceasta ar fi împlinit 84 de ani. 

Mioara Roman a murit la azilul din Snagov

Mioara Roman trăia de câteva luni în căminul de bătrâni din Snagov. Surse Observator spun că aceasta a suferit un stop cardio-respirator, azi-noapte, în jurul orei 1 şi din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o readuce la viaţă.

Anaida Glujdea, reporter Observator: Fosta soție a lui Petre Roman suferea de mai multe afecțiuni. În luna octombrie a anului trecut a fost operată și părea că se recuperează . Oana Roman a postat, în preajma sărbătorilor de iarnă, o imagine emoționantă cu mama sa, la care a ținut să menționeze că starea de sănătate a acesteia este din ce în ce mai bună. 

Jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizaţie arabă, fosta soţie a lui Petre Roman şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare. Mioara Roman suferea de o formă gravă de Parkinson, dar şi de o degenerare neurocognitivă. Pentru a-i oferi în permanenţă îngrijirea de care are nevoie, Oana Roman a decis să îşi ducă mama la azil, însă o vizita des împreună cu fiica ei.

Anaida Glujdea, reporter Observator: Oana Roman este plecată din ţără, într-o vacanță în Egipt, cu fiica ei. Și-au dorit să sărbătorească împreună cea de-a 10 a aniversare a copilei, a cărei zi de naștere a fost alaltăieri. Cel mai probabil, ele se vor întoarce în decursul zilei de astăzi în țară.

Mioara şi Petre Roman au avut un mariaj ce a durat mai bine de trei decenii şi au o fiică împreună. În 2007, cei doi au pus punct căsniciei, iar fostul premier s-a recăsătorit. Chiar şi după divorţ, politicianul a avut doar cuvinte de laudă pentru Mioara Roman.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page