Președintele României exclude posibilitatea de a dizolva Parlamentul. Nicușor Dan nu vrea să audă de alegeri anticipate.
Șeful statului spune că nu poate să „se joace cu fluxurile financiare”, având în vedere că România „trăiește pe datorie de mult timp”.
„Alegeri anticipate, teoretic sună foarte bine, adică partidele nu se înțeleg, ne întoarcem la popor, poporul decide, doar că pus în practic noi suntem așa – nu avem o rectificare, un guvern interimar nu poate să facă rectificare. Alegeri anticipate înseamnă cinci luni în care nu putem facem rectificare, nu dăm bani la ambulanțe, la sistemul sanitar.
În al doilea rând, noi suntem o țară care trăiește pe datorie de mult timp și trăind pe datorie nu poate să se joace cu fluxurile financiare care-i mențin activitatea curentă. Mesajul pe care l-am primit de la investitorii care împrumută România și care-i asigură funcționarea curentă a fost: «Nu alegeri anticipate». Sunt un om responsabil, nu mă joc cu soarta acestei țări ca să vedem ce iese.
Trei, haideți să ne uităm ce înseamnă alegeri anticipate, înseamnă BEC, panouri pe străzi, dezbateri la TV și prin februarie o să vedem un rezultat care dacă ne uităm la sondaje de opinie e cam tot ce avem acum și din nou aceleași partide trebuie să negocieze formarea aceluiași guvern. Mă întorc la mandatul pe care oamenii mi l-au dat și care spune pro-occidental și mai ales stabilitate financiară ca să nu ne jucăm cu veniturile oamenilor”, a spus președintele României.
În acest context, șeful statului spune că cea mai responsabilă abordare ar fi fost formarea rapidă a unui guvern după moțiunea de cenzură sau evitarea acesteia în totalitate.
Deși consideră firească nemulțumirea exprimată în mediul online de către cetățeni, având în vedere criza politică, Nicușor Dan subliniază că aceasta trebuie diferențiată de principiul majorității parlamentare.
„Emoţia este absolut justificată, pentru că fiecare dintre noi îşi proiectează o formulă de guvern care crede în mod legitim, emoţional, că rezolvă cel mai bine problemele societăţii româneşti. Dar este o diferenţă între emoţie şi dorinţă şi un principiu fundamental al democraţiei care este majoritatea.
Şi aici este diferenţa fundamentală între mulţi din oamenii care m-au susţinut şi acum se declară dezamăgiţi şi poziţia mea. Din păcate, 30% e mai mic decât 50%. Nu poţi cu 30%, cu oricâtă bună intenţie, dacă nu ai o disponibilitate de negociere şi o disponibilitate de a ceda, a conceda din programul tău şi ajunge la 51%, nu poţi să guvernezi. Asta este realitatea simplă pe care am spus-o de mai multe ori.
Înţeleg tipul acesta de reacţii şi bineînţeles că am şi eu în capul meu o realitate ideală la care mă raportez. Numai că una e una, alta este alta”, a adăugat Nicușor Dan.
Nicușor Dan: „O prezență a AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
În cadrul conferinței de presă de la Ambasada României din Cehia, Nicușor Dan a spus că prezența AUR în noul Executiv ar afecta „relațiile cu partenerii noștri”.
„Nu e din lipsă de respect față de simpatizanții AUR, ci pentru că am un mandat, iar mandatul spune păstrarea direcției pro-occidentale și o traiectorie financiară fără turbulențe pentru stabilizarea României. După cum am văzut în multe manifestări, AUR nu îndeplinește aceste condiții, adică o prezență a AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri și pe partea de securitate și pe partea de UE și ăsta e mandatul pe care l-am primit”, a explicat Nicușor Dan.
În ceea ce privește acordarea unui mandat Partidului Social-Democrat, președintele a declarat:
„Evident că după multe luni de tatonări și discuții am multe nume în cap, și nu numai eu, au circulat scenarii, voturi, suntem toți experți. Numai că n-ar fi constituțional să mă pronunț înainte să am o consultare cu partidele. După ce o să am discuție cu toate partidele, poate și informală zilele astea, până luni, o să-mi formez o idee și o să nominalizez o persoană. Ce e cert este că luni după-amiază o să nominalizez pe cineva”.
Sorin Grindeanu, dispus să negocieze cu toate partidele pentru a ajunge premier: „Am o singură condiție”
Sorin Grindeanu a precizat că își dorește să fie următorul premier desemnat de către Nicușor Dan. Liderul PSD spune că este dispus să negocieze cu toate partidele pentru a ajunge la o majoritate parlamentară și insistă asupra faptului că partidul său nu a trasat „linii”.
„Nu am nimic în plus față de ce știți cu toții. Sper să avem o nouă nominalizare sau să intrăm în scenariul alegerilor anticipate, deși președintele am văzut că l-a lăsat deoparte. Eu îmi doresc să fiu premier, spre deosebire de Siegfried Mureșan, care cred că deja e în drum spre Bruxelles. Am făcut apel la dialog. Eu nu consider că e o soluție cea a alegerilor anticipate, dar PSD-ului nu îi este teamă de ele. Trebuie să avem dialog cu toată lumea ca să ieșim din acest impas. Important e să găsim acea majoritate, energia necesară în a avea acest dialog, iar PSD are această disponibilitate de a se așeza la masa dialogului, de a fi parte a soluției, fiind cel mai mare partid în Parlament. Noi nu am făcut congrese să spunem că nu mai facem majorități cu PNL, noi nu am trasat linii roșii, verzi, să facem semafor. De fiecare dată am fost doritori să găsim o soluție bună pentru România.
În momentul în care aș fi desemnat, am o singură condiție: să mă bazez pe o majoritate transparentă. Eu nu vreau să mă bazez pe un vot conjunctural în Parlament. Trebuie să existe o majoritate transparentă care să susțină acest guvern, altfel ne ducem în continuare în instabilitate politică”, a spus Grindeanu, miercuri, la Antena 3 CNN.
În ceea ce privește declarația lui George Simion, care spunea că AUR nu votează un guvern până când Georgescu este eliberat, Grindeanu a precizat că nu este de acord cu această condiție și nu a exclus dialogul cu AUR.
„Nu vreau să comentez ce spune Simion. Nu sunt de acord cu zicerile sale, pentru că nu trebuie să amestecăm planurile. Condiția lui George Simion confirmă ce am spus acum o săptămână, că, dincolo de spectacol, de show, de ce se spune că vrem, AUR își dorește alegeri anticipate. Nu vrea să fie la guvernare sau parte a unei guvernări, vrea anticipate. Restul e show, spectacol pe care îl pune în scenă cu mai mult sau mai puțin talent”, a mai spus Grindeanu.






Fii primul care comentează