Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Nicuşor Dan îl va desemna astăzi premierul României

Nicușor Dan îl va desemna premier astăzi pe Ilie Bolojan, după ce șeful statului și liderul PNL au ajuns într-un final la un compromis, în urma mai multor discuții în contradictoriu privind pachetul de măsuri fiscale, potrivit surselor Observator. Preşedintele Dan va face declaraţii de presă la ora 15:00.

Ştire în curs de actualizare

Tensiunile dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan au generat, în ultimele zile, un blocaj major în privința negocierilor privind formarea noului Guvern. În centrul disputei s-a aflat propunerea de majorare a taxei pe valoare adăugată, o măsură susținută ferm de Bolojan, care considera că o creștere la 21% ar aduce venituri rapide la buget, necesare pentru redresarea deficitului.

Pe de altă parte, președintele României a refuzat să accepte această variantă, invocând angajamentul ferm asumat în campania electorală, prin care a promis că în timpul mandatului său nu va crește TVA-ul. Potrivit unor surse politice, șeful statului și-ar fi exprimat clar opoziția față de această măsură, provocând nemulțumirea liderului PNL. În culise, Bolojan ar fi amenințat chiar cu retragerea susținerii PNL pentru funcția de premier, sugerând varianta unui prim-ministru tehnocrat, mai apropiat de viziunea prezidențială.

Această divergență de poziții a dus la un blocaj temporar în procesul de formare a noului guvern și în definitivarea pachetului de măsuri fiscale. Totuși, potrivit surselor Observator, cei doi lideri au ajuns, vineri, la un compromis care a deblocat negocierile, astfel că liderul PNL va fi propunerea de premier.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *