Luni, în cadrul unei ceremonii solemne găzduite de Palatul Parlamentului, Nicușor Dan a depus jurământul de învestire ca președinte al României
După jurământ, Nicușor Dan a susținut primul său discurs în calitate de șef al statului, în care a subliniat că România are nevoie, pe termen lung, de ”o reformă temeinică”.
În deschiderea discursului, le-a mulțumit românilor pentru ”dezbaterea impresionantă” din ultimele săptămâni.
”Vă mulţumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care aţi avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care aţi susţinut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova, mulţi oameni care nu s-au mai pronunţat vreodată pe politică, s-au exprimat acum, arătând că sunteţi interesaţi de direcţia în care merge România. Societatea românească şi-a demonstrat ei înseşi că este vie şi puternică. Vă invit să continuaţi să fiţi implicaţi cu toată forţa socială pe care aţi dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituţiile statului român, pentru că acestea să se reformeze. Şi vă asigur că voi fi un preşedinte deschis la vocea societăţii şi partener cu societatea”, a spus Nicușor Dan.
Iată, mai jos, cele mai importante pasaje din discursul noului președinte al României.
Pe termen scurt, România are o problemă a deficitului. Cheltuiești prea mult pentru că își permită. Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este interesul național ca această coaliție să facă reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să dea mesajele de stabilitate.
Cer partidelor să acționeze în interesul național. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României
În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și eficientizăm cheltuielile statului, să avem o strategie binedefinită de dezvoltare economică, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene, să asigurăm un cadru favorabil investitorilor
În ceea ce privește sistemul de sănătate, este nevoie de digitalizare, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorii și spitale, de o strategie de finanțare.
În ceea ce privește educație, este nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întregul sistem să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii, să prevenim abandonul școlar.
Este nevoie ca parchetele să se concentreze pe marea corupție din societate, să reducem timpul de soluționare al dosarelor, să redefinim procedurile de promovare a magistraților, este nevoie să reflectăm la legea CCR.
În ceea ce privește mediul, este nevoie de o reformare de autorizare și control, de extinderea activității Gărzii de Mediu, de o reformă la Romsilva, preocupare pentru dezvoltarea urbană care afectează viitorul localităților noastre.






Fii primul care comentează