“O vilă mare, o pisicină în curte, două mașini frumoase în fața casei și așteptând primul copil. După 9 ani de căsnicie, aveam totul. Cel puțin așa credeam.
Mai aveam două zile și urma să nasc, când o discuție cu soțul meu m-a dărâmat complet.
– Vreau să fiu alături de copil, dar să știi că nu te mai iubesc.
Nu-mi venea să cred ce aud. Observasem că se îndepărtase de mine în timpul sarcinii, dar mă gândeam că doar îi este frică de noua lui meserie, cea de tătic.
Mi-a spus că avusese o aventură acum cinci ani și că de atunci și-a dat seama că nu mai simte nimic pentru mine. M-am gândit la copilul meu și i-am spus că îl iert și că trebuie să încercăm să ne salvăm căsnicia.
Înainte să nasc aveam tot felul de sentimente. Eram entuziasmată că îl voi cunoaște pe cel mic, dar îmi era frică de soarta căsniciei mele.
Cosmin s-a născut într-o vineri, în iunie. Era așa frumos și inocent. Nu știa ce haos e în viața mamei lui. Cred că avea vreo patru luni când mi-am dat seama de adevăratul motiv al soțului meu. Avea o aventură de când rămăsesem însărcinată și aceasta continua. Mi-am luat copilul de cinci săptămâni și am lăsat în urmă și piscina și vila și visele mele.
Ne-am mutat într-o garsonieră minusculă. Nu m-am simțiti niciodată atât de singură și compleșită de necazuri. Eram disperată.
Nu-l lăsam pe Cosmin să mă vadă plângând. Mă ascundem în baie.
Cosmin avea vreo patru luni când am ajuns la capătul puterilor. M-am certat groaznic cu tatăl copilului meu. M-am ascuns în baie, m-am așezat în poziția fetală și mi-am zis că nu vreau să mai trăiesc. A urmat o liniște groaznică. Nici nu știu cum am stat pe jos în baie cu lacrimile șiroind pe obraji, dar la un moment dat am găsit o putere în mine cum nu credeam că există. M-am descis să îmi iau viața în mâini, să nu-l las pe fostul soț să îmi afecteze viața. Mi-am dat seama că acordasem prea multă atenție slăbiciunilor mele și ajunseseră să îmi conducă viața.
Mi-am făcut bagajele, am luat copilul și am plecat la fratele meu. pe drum mi-am dat seama cine era motivul pentru această putere, copilul meu. El mi-a dat putere să continui, să mă trezesc în fiecare dimineață. Mi-am dat seama că fericirea mea vine din interior.
E o lecție pe care trebuie să o învețe oricine. Eu făcusem greșeala să îmi bazez identitatea pe căsnicia mea, pe lucrurile materiale din jurul meu. Eu am învățat că eu sunt responsabilă pentru fericirea mea.”
Be First to Comment