O parte din românii din București și alte nouă județe vor avea pene de curent electric în perioada 29 aprilie – 2 mai 2025, a anunțat compania Rețele Electrice Muntenia, într-un comunicat de presă.
Lumina se va opri în Arad, București, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov și Timiș, începând de marți, 29 aprilie, pe parcursul a patru zile, în intervale de timp anunțate de mai jos.

Rețele Electrice Muntenia a transmis un nou anunț privind întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 29 aprilie – 2 mai 2025, vizând zone din București, Ilfov și Giurgiu. Potrivit informațiilor relatate de b365, aceste întreruperi sunt necesare pentru efectuarea unor lucrări esențiale de modernizare, reparații și mentenanță a rețelelor electrice.
Compania precizează că aceste lucrări au ca principal scop îmbunătățirea calității serviciilor oferite consumatorilor, precum și asigurarea unei alimentări sigure și eficiente cu energie electrică, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Rețele Electrice Muntenia își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate consumatorilor afectați și mulțumește pentru înțelegere, subliniind că intervențiile sunt parte dintr-un program continuu de investiții și optimizare a infrastructurii electrice.
Zonele afectate
Lista exactă a adreselor și intervalelor orare pentru fiecare întrerupere poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei sau în comunicatele publicate în presa locală. Consumatorii sunt sfătuiți să ia măsuri de precauție, mai ales în cazul echipamentelor electrice sensibile.






Fii primul care comentează