Categories: Fără categorie

Părintele Ilarion Argatu: „Zi matale în gând această rugăciune și ai să vezi ce bine vei dormi și te vei odihni”

Primul gând e de la înger, când vrei să faci ceva. Ascultă de primul gând pentru că îngerul te apără.

Al doilea gând poate fi de la ăla întunecat, ca să te răzgândești și să nu mai faci fapta cea bună și să nu-ți meargă bine la ceea ce vei face.

-Părinte, ce să fac ca să nu mă mai chinuie gândul? Câteodată nu pot dormi nici noaptea, deodată mă trezesc și nu mai pot adormi de câte gânduri mă năpădesc.

-Este un duh neastâmpărat care se joacă cu mintea matale. Ai auzit de paza minții? Mintea trebuie păzită, că altfel se cuibăresc în ea tot felul de orătănii. Ai auzit de rugăciunea minții:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul„? Ia zi matale în minte această rugăciune și ai să vezi ce bine dormi și ai să te odihnești.

În timpul zilei, când simți că vine duhul, sufletul matale îl simte când se apropie, zici rugăciunea ca să găsească mintea matale ocupată. Nu lași mintea să alunece în gânduri necurate, o oprești, te gândești la altceva sau zici rugăciunea minții și scapi de chin.

Extras din Părintele Argatu V. Ioan, Răspunsuri duhovnicești la întrebările credincioșilor ale Părintelui Ilarion Argatu, Ed. Mila Creștină, 2005, pag. 131-132

Acasa

Recent Posts

LA 62 DE ANI, DUPĂ 38 DE ANI DE CĂSNICIE, M-AM ÎNDRĂGOSTIT NEBUNEȘTE

Numele care strălucea pe ecranul telefonului era unul pe care nu îl mai văzusem de…

35 de minute ago

Gemenii Graur sunt în doliu: „Nu putem exprima în cuvinte șocul și durerea pe care le simțim.”

Tinerii au aflat de cumplita veste a doua zi după ce au împlinit frumoasa vârstă…

40 de minute ago

În timpul ecografiei, medicul s-a oprit, m-a privit atent și a spus uimit că rezultatul nu era deloc ceea ce se..

În timpul ecografiei, totul s-a schimbat În timpul examinării cu ultrasunete, medicul s-a oprit brusc,…

10 ore ago

„Mi-aș fi dorit să te pot salva”! Iubita fostului fotbalist Ionuț Vitan este DEVASTATĂ…

Comunitatea din Motru trece prin clipe grele, după ce fostul fotbalist Ionuț Vitan a trecut…

10 ore ago

😱💔 Milionarul orb a văzut totul!

😨 SOȚUL MEU MILIONAR ERA ORB, IAR EU CREDEAM CĂ NU-MI VA DESCOPERI NICIODATĂ SECRETUL!…

10 ore ago