Press "Enter" to skip to content

Pensiile şi alocaţiile cresc de la 1 ianuarie 2022, anunţă ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat cele două ordonanțe care se referă la majorările de la 1 ianuarie 2022.

Ministrul a semnat şi trimis în circuitul de avizare majorarea punctului de pensie şi a pensiei minime.

”Pensia minimă se va majora de la 800 de lei la 1.000 de lei, iar valoarea punctului de pensie va fi majorată la valoarea de 1.586 de lei”, a afirmat ministrul Muncii. 

Se măresc alocaţiile

”Am semnat două OUG extrem de importante. Prima am semnat-o cu doamna ministru Gabriela Firea şi se referă la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum a fost prevăzut şi asumat în Programul de guvernare, ordonanţă care a plecat de la Ministerul Muncii către ministerele avizatoare şi, atunci când va primi avizul, va fi promovată în şedinţa de Guvern”, a anunţat, joi, ministrul Marius Budăi

Ministrul Muncii a precizat că cea de-a doua OUG semnată vizează pensiile. 

Marius Budăi a precizat că, deocamdată, nu s-a ajuns la o decizie finală în ceea ce privește acordarea sprijinului de 1.200 de lei pentru pensionarii cu venituri mici, dar cu siguranță aceasta va fi în bani, nu în vouchere.

„În momentul în care se va lua decizia pentru forma finală în coaliție, cu siguranță vom anunța public”, susține ministrul. scrie antena3

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page