Press "Enter" to skip to content

Povestea emoţionantă a femeii părăsite de soţ după ce a ajuns în scaunul cu rotile

Riona Kelly, în vârstă de 37 de ani din Halifax, Yorkshire, Anglia a fost transportată de urgenţă la spital în martie 2015 după ce a suferit un accident cerebral vascular spinal, în urma căruia a rămas paralizată de la brâu în jos.

Povestea femeii părăsite de soţ. Deşi acesta a fost momentul în care Riona avea cea mai mare nevoie de ajutor şi susţinere, soţul a decis, la doar câteva zile de la accident, să o părăsească.

În ciuda tragediei prin care femeia trecea, dar şi a celor doi copii, bărbatul a plecat fără să se uite în urmă.

Povestea femeii părăsite de soţ

“După ce soţul meu m-a părăsit şi am rămas singură în spital, prietena mea, Sarah, mi-a fost alături, ea şi copiii mei.

Privind în urmă, aveam un mariaj nefericit, dar aveam deja responsabilităţi. Era momentul în care aveam cea mai mare nevoie de soţul meu”, a povestit Riona, conform The Sun.

Femeia a început să practice fizioterapia, iar în timpul recuperării l-a întâlnit pe fizioterapeutul Keith Mason, în vârstă de 35 de ani. “Am făcut 16 paşi în aproximativ 25 de minute, dar eram determinată să lupt pentru copiii mei. După câteva şedinţe m-a întrebat cum mă simt, iar relaţia noastră a evoluat. Suntem împreună de 11 luni”.

De atunci, Riona a terminat două curse de maraton, cu ajutorul scaunului cu rotile, şi acum se poate deplasa fără ajutor.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You cannot copy content of this page