Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulțumit luni României pentru sprijinul acordat în războiul cu Ucraina.
„Sunt recunoscător României pentru contribuția semnificativă pe care a avut-o la înarmarea țării noastre.
Îi sunt recunoscător preşedintelui Klaus Iohannis pentru sprijinul pe care l-a arătat Ucrainei pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Simţim în acest moment că suntem protejaţi politic de partenerii noştri”, a transmis Volodimir Zelenski, luni, pe Twitter.
I am grateful to Romania for its significant contribution to the defense capabilities of our country. I am grateful to @KlausIohannis for supporting Ukraine's membership in the European Union. We feel the political and defense support of our partners.🇷🇴🤝🇺🇦
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) February 28, 2022
România oferă sprijin refugiaților care vin din Ucraina.
Klaus Iohannis: Rusia va plăti „costuri masive și severe” pentru acțiunile împotriva Ucrainei. O nouă ședință CSAT
Președintele României, Klaus Iohannis, prezent la Bruxelles, a transmis vineri dimineața, pe pagina sa de Facebook, că UE va impune „costuri masive și severe Rusiei pentru acțiunile sale împotriva Ucrainei”.
Klaus Iohannis susține reacţia fermă şi rapidă a Uniunii Europene împotriva Rusiei
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, convocată ca urmare a agresiunii militare neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, şeful statului subliniind deplina solidaritate a României cu poporul ucrainean.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a condamnat, în intervenţia sa, în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporţii a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional.
Klaus Iohannis a evidenţiat impactul acţiunilor inacceptabile ale Rusiei asupra securităţii şi a stabilităţii vecinătăţii estice, precum şi consecinţele severe asupra securităţii europene şi euroatlantice, aceste acte încălcând flagrant angajamentele asumate de Rusia la nivel internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte rolul său de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
„Preşedintele Klaus Iohannis a calificat atacul trupelor ruseşti asupra mai multor regiuni din Ucraina, inclusiv capitala Kiev, drept un act deliberat şi neechivoc de agresiune împotriva unui stat independent şi suveran. Preşedintele României a subliniat că, în această situaţie atât de dificilă, Uniunea Europeană trebuie să continue să îşi apere valorile şi principiile, evidenţiind importanţa unităţii şi legăturilor cu partenerii apropiaţi din regiune şi la nivel global. Preşedintele Klaus Iohannis a sprijinit reacţia fermă şi rapidă a Uniunii Europene, inclusiv adoptarea pachetului puternic de sancţiuni şi pregătirea, în continuare, a unor sancţiuni individuale şi economice suplimentare, care să vizeze şi Belarus”, arată sursa citată.
Şeful statului a subliniat deplina solidaritate a României cu Ucraina şi poporul ucrainean şi a precizat că ţara noastră va continua să ofere sprijin, în principal asistenţă umanitară.
Be First to Comment