Într-o lume dominată de carduri și plăți online, bancnotele vechi par să fi devenit povești din alte timpuri. Dar pentru unii, acestea reprezintă adevărate comori cu valoare sentimentală și istorică. Iar o astfel de comoară este reprezentată de vechea bancnotă de 100 de lei din 1966, cu portretul marelui Nicolae Bălcescu.
Păstrate cu grijă de bunicii și părinții noștri, aceste bancnote au devenit acum obiecte dorite în lumea colecționarilor. Și să nu credeți că valoarea lor este doar istorică. Un simplu search pe internet relevă că prețul lor a crescut considerabil în ultimii ani.
Un utilizator, profitând de cererea crescută, cere nici mai mult, nici mai puțin decât 3.000 de lei pentru o astfel de bancnotă. Da, ai citit bine, 3.000 de lei pentru o bucată de hârtie cu valoare istorică. Dar cum ar putea cineva justifica o astfel de sumă pentru o bancnotă veche?
Ei bine, pentru un colecționar pasionat, această bancnotă nu este doar o simplă hârtie. Este o fereastră către trecutul țării noastre, un simbol al unei epoci trecute. Este o piesă rară, care merită să fie expusă cu mândrie într-un album de colecții.
Dar nu este singura piesă de valoare pe care o găsești pe internet. De la monede rare la alte bancnote vechi, piața numismatică este plină de surprize.
Un alt utilizator a încărcat un anunț pe o platformă comercială, prin care dorește să ofere către vânzare o monedă de 500 de lei din 1999. Prețul este unul negociabil, potrivit anunțului postat pe 26 martie. O astfel de monedă se vinde la prețul de 1.800 de lei.
Moneda are un diametru de 25 de milimetri și o grosime de 3.20 de milimetri. Moneda de 500 de lei are o greutate de 3.7 grame și este făurită din Aluminiu-Magneziu (AlMg3).
Be First to Comment