O veste minunată a umplut inima de bucurie familiei Sterp. Geta, sora lui Culiță, a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară, plănuind totodată o surpriză pentru cei dragi.
După marea surpriză făcută de Geta întregii familii, Culiță Sterp a transmis un mesaj în mediul online, în care și-a exprimat bucuria nemărginită la gândul că o altă fetiță urmează să vină în familie.
Culiță a fost unul dintre cei care s-au emoționat până la lacrimi atunci când a aflat că sora lui va fi mămică pentru a doua oară. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât nimeni nu se aștepta ca Geta să fie gravidă.
Imediat după ce sora lui Culiță le-a dat vestea cea mare, artistul și-a exprimat bucuria nemărginită într-un videoclip postat pe TikTok.
„Se mărește familia, o să avem o nepoțică! O să mai avem o fetiță! Deci nu mai pot, mi-au dat lacrimile instant.
Eu am crezut că aruncă artificii ca să facem poză și când colo… încă o fetiță. Mai avem încă o verișoară.”
Pe rețelele sociale, Geta a povestit că nimeni din familie nu știa că ea și Sebastian urmează să devină părinți din nou. Cuplul a preferat să păstreze secretul și să transforme dezvăluirea într-o surpriză pentru toți cei dragi.
Geta Sterp a organizat un gender reveal.
„Vladimir, vei avea o surioară! Mi-am dorit să anunț vestea asta astăzi, alături de cei dragi, sărbătorind ziua mea. Nimeni nu a știut nimic până acum. Doar eu și Sebi am știut că vom deveni părinți din nou, dar am ales să păstrăm și noi surpriza de a afla împreună printr-un gender reveal diferit, fără ca nimeni să bănuiască ceva. Cel mai frumos cadou de ziua mea? Un suflet mic vine să ne completeze familia și să ne umple casa de și mai multă iubire”, a transmis Geta pe rețelele sociale.






Fii primul care comentează