După moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Regele Charles al III-lea a moștenit tronul Marii Britanii. Noul monarh a preluat domnia la vârsta de 73 de ani, iar acesta suferă de o boală.
- De ce boală suferă Regele Charles al III-lea
- Anunțul făcut de presa britanică
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii are degetele roșii și umflate, iar acest fapt, dar și vârsta înaintată au dus la o dezbatere în mediul online cu privire la care este starea de sănătate a acestuia. Iată care este boala de care noul monarh suferă!
De ce boală suferă Regele Charles al III-lea
După foarte multe speculații, dar și îngrijorări despre starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, medicii britanici au oferit lămuriri despre degetele roșii și umflate ale acestuia, dar și despre cauzele care ar putea să ducă la aspectul îngrijorător al degetelor.
Dr. Gareth Nye, lector principal la Universitatea din Chester, a explicat pentru publicația Daily Star care este cauza degetelor roșii și umflate. Specialistul în medicină a precizat că există „o mulțime de cauze” care ar putea duce la acest aspect, iar o posibilă cauză ar putea fi edemul sau retenția de lichide.
„Edemul este o afecțiune în care organismul începe să rețină lichide în membre, în mod normal picioarele și gleznele, dar și în degete, ceea ce le face să se umfle. Edemul este o afecțiune comună și afectează în cea mai mare parte persoanele cu vârsta peste 65 de ani, deoarece capacitatea de control al fluidelor este limitată. Pentru a vedea dacă aceasta este cauza, apăsarea zonei umflate timp de aproximativ 15 secunde ar provoca o depresie în zonă”, a explicat dr. Gareth Nye.
De asemenea, o altă afecțiune a noului monarh al Marii Britanii pe care a precizat-o dr. Gareth Nye ar fi artrita. Acesta a indicat-o ca fiind o potențială cauză a degetelor umflate și roșii.
„Artrita este o altă afecțiune comună la vârsta de peste 60 de ani. Ea afectează adesea trei zone principale ale mâinii – articulația degetului mare sau oricare dintre articulațiile degetelor. Degetele devin de obicei rigide, dureroase și umflate și, deși medicamentele pot ajuta la durere, inflamația poate rămâne”, a mai spus specialistul.
Ce a mărturisit doctorul
De altfel, medicul Gareth Nye a explicat că alte cauze care sunt mai puțin frecvente ar putea fi dieta bogată în care, ce duce la retenția lichidelor sau la anumite medicamente, precum medicamente de tensiune arterială sau care conțin steroizi.
Cu toate acestea, în ciuda acestor posibilități, doctorul din Marea Britanie a ținut să clarifice că astfel de „semnale” nu sunt indicații de vreo problemă majoră de sănătate a Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii.
„Cu siguranță nu există probleme de sănătate imediate care să fie concluzionate de la degetele umflate și cel mai probabil acestea sunt un semn al vârstei sale”, a concluzionat acesta.
Be First to Comment