Un muncitor român și-a pierdut viața în Italia după două săptămâni de stat în spital. Bărbatul căzuse de pe acoperișul unei hale în timp ce muncea.
Muncitorul în vârstă de 51 de ani se rănea grav pe 8 aprilie, atunci când muncea pe un șantier din regiunea Lazio, Roma. Autoritățile au trimis atunci elicopterul pentru a-l salva, iar acesta a fost internat în cele din urmă în secția de terapie intensivă.
Român mort în Italia, după două săptămâni de chin
Din păcate rănile sale au fost extrem de grave, astfel că a fost o simplă chestiune de timp până când românul a murit. Salvatorii spun că acesta s-a ales cu un traumatism cranian sever, unul toracic și mai multe fracturi la membre.
Potrivit Rotalianul.com, Inspectoratul de muncă a deschis o anchetă în acest caz și a constatat că muncitorul lucra în momentul accidentului de muncă la acoperișul unei case unde exista o scurgere de apă. Se pare că acoperișul a cedat inexplicabil sub picioarele muncitorului, care a căzut astfel de la o înălțime de peste șapte metri.
Verificările nu s-au încheiat momentan, însă anchetatorii vor să afle cum a fost posibil ca acoperișul să se rupă în timp ce muncitorul își făcea treaba. Italienii au o mare problemă cu accidentele de muncă, astfel că sindicatele au organizat un protest inedit în urmă cu o lună, chiar în centrul Romei.
Italienii au o problemă reală cu accidentele de muncă: peste 1000 de persoane mor anual
Aici, 1000 de sicrie de carton au fost expuse pentru ca trecătorii să înțeleagă că în fiecare an în Italia mor peste 1000 de persoane în astfel de accidente de muncă. “În fiecare an, o mie de oameni merg la muncă şi nu se mai întorc acasă”, au scris sindicaliștii pe unul dintre sicriele expuse în Piazza del Popolo. Pierpaolo Bombardini, secretar general al sindicatului UIL, a reamintit și de incidentul din Firenze, acolo unde mai mulți muncitori au murit după ce șantierul s-a prăbușit peste ei.
“Am adus aceste sicrie aici pentru a sensibiliza, pentru a reaminti tuturor necesitatea de a acţiona, pentru a nu-i uita pe cei care şi-au pierdut viaţa şi pentru a cere guvernului şi politicienilor să facă ceva concret pentru a preveni aceste omucideri.
Pentru că acestea sunt omucideri. Atunci când sunt încălcate regulile de siguranţă, nu sunt accidente, ci omucideri”, a declarat sindicalistul. Italia, probabil mai mult ca orice altă țară, are o problemă mare cu accidentele mortale la locul de muncă.
De vină ar fi companiile care nu respectă normele de siguranță în muncă și care nu își pregătesc cum trebuie angajații. Așadar, inclusiv premierul Giorgia Meloni a reacționat după dezastrul din Firenze. ”O nouă întâmplare, care ne şochează conştiinţa, a oamenilor care merg la muncă şi nu se mai întorc acasă”, anunța Meloni.
Sindicalistul Pierpaolo Bombardini crede că autoritățile ar trebui să crească numărul de controale, în timp ce companiile care nu respectă aceste reguli și standarde de siguranță ar trebui închise. Statistic, Italia are o medie de 3,17 decese în accidente la locul de muncă la 100.000 de locuitori, fiind depășită în acest clasament nedorit doar de Austria (3,44) și Franța (4,47).
Cele mai nesigure țări din Europa, din acest punct de vedere, sunt Lituania, Letonia și Malta, în timp ce Germania, Finlanda și Țările de Jos rămân cele mai sigure. România e la mijlocul clasamentului, cu toate că astfel de accidente au loc ocazional, în special atunci când muncitori care sapă un șanț sunt îngropați de malul de pământ neasigurat corespunzător.
Be First to Comment